Sari la conținut

Femeile conduc pentru prima dată cele mai mari două partide din România

Faptul că acum principalele două mari partide sunt conduse de doamne e un lucru bun, în principiu. Promovarea se produce pe criterii poate diferite, care pot merge de la competență, calități personale, aplomb și până la promovări prin favoritisme, prin cucerirea de sprijinitori politici influenți”, afirmă Bogdan Lefter, analist politic.

Când o femeie își propune ceva, știe să obțină mai bine decât un bărbat” - aşa a reacţionat Teodor Atanasiu la câteva minute după ce fosta subalternă, Alina Gorghiu, a fost aleasă de Biroul Politic Naţional al vechiului PNL în funcţia de preşedinte.

Cei doi au lucrat împreună direct, în urmă cu şapte ani, pe vremea când Teodor Atanasiu conducea AVAS.

La acea vreme, Alina Gorghiu avea o vechime de şase ani în PNL. A fost consilier local; apoi a devenit parlamentar. Alegerea lui Klaus Iohannis la şefia partidului i-a accelerat ascensiunea în partid.

În jumătate de an a promovat de la poziţia de purtător de cuvânt la cea de preşedinte, prima femeie președinte al PNL.

Rovana Plumb a ales social-democraţia în urmă cu mai bine de 20 de ani. Recunoaşterea muncii de partid a venit după un deceniu, când a fost aleasă deputat de Vâlcea, ulterior eurodeputat. Cariera pe linie de partid a fost răsplătită în 2005, când a fost aleasă preşedinta organizaţiei de femei, iar pe linie guvernamentală, după venirea USL la putere.

În urmă cu o săptămână, retragerea lui Victor Ponta de la şefia PSD a fost anunţată la pachet cu prelungirea interimatului Rovanei Plumb.

Este vorba doar de o poziție de președinte interimar și i-am rugat și pe colegii mei să mă susțină să putem să mergem mai departe”, a spus Rovana Plumb.

Chiar dacă deţinerea şefiei partidelor de către femei este o noutate, doamnele au preluat rapid manierele bărbaţilor.

Uneori e vorba doar de asezonări cochete, alteori se depășește limita rezonabilității și chiar a onorabilității”, a adăugat Bogdan Lefter, analist politic.

Cea mai recentă dispută între Rovana Plumb şi Alina Gorghiu are la bază Codul fiscal, întors în Parlament de preşedinte.

Rovana Plumb: „Este totuși incredibil tupeul politicianist al celor din noul PNL, care își reneagă propriul vot dat în Parlament. Ei nu mai recunosc acum că au votat pentru adoptarea Codului fiscal. Doamna Gorghiu cred că vrea să reinterpreteze dicționarul limbii române, nu numai să răstălmăcească voturile colegilor de partid”.

Alina Gorghiu: „Îmi doresc foarte mult pentru Rovana Plumb să nu devină copia feminină a lui Victor Ponta, că ar fi păcat”.

Atât liberalii, cât şi social-democraţii au congrese la termen în 2017.

Alina Gorghiu, copreşedinte al PNL

36 de ani, avocat

- 2002 - devine membru PNL

- 2004 - 2008 - consilier local - Sectorul 5

- din 2008 - deputat PNL

- din iulie 2014 - purtător de cuvânt al PNL

- din 18 decembrie 2014 - preşedinte, vechiul PNL/copreşedinte, noul PNL

Rovana Plumb, preşedinte interimar al PSD

55 de ani, inginer

- 1994 - devine membru PDSR

- 2004 - prezent - deputat PSD

- 2005 - preşedintele organizației de femei a PSD

- 2007 - mai 2012 - europarlamentar

- mai 2012 - ministru al Mediului

- martie 2014 - ministru al Muncii

- martie 2015 - preşedinte CN al PSD