Sari la conținut

Fina lui Liviu Dragnea, propusă în locul acestuia la Ministerul Dezvoltării

Sevil Shhaideh este propunerea premierului Victor Ponta pentru şefia Ministerului Dezvoltării. Premierul a discutat astăzi la Cotroceni cu şeful statului pe această temă.

Shhaideh este fina lui Liviu Dragnea şi a lui Nicuşor Constantinescu şi în prezent este  secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

Liviu Dragnea a demisionat din Guvern, după condamnarea din dosarul „Referendumul”

I-am prezentat primului ministru demisia din funcția de ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. L-am informat că luni va fi pe masa BPN mandatul meu de președinte executiv. Recunosc că nu înțeleg care va fi motivarea deciziei de astăzi. Este o decizie pe care o respect așa cum trebuie să o respecte oricine”, a spus Liviu Dragnea după ce a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare în dosarul „Referendumul”.