Sari la conținut

Fost șef al SIE: Președintele poate fi chemat în Parlament pentru a da explicații

Întrebat dacă a semnat pentru cooptarea lui Victor Ponta în corpul de agenți sub acoperire ai SIE, Cătălin Harnagea a răspuns: „Zâmbesc încă de azi dimineață. Mi se pune aceeași întrebare, răspund în același mod. Cum a raspuns și vechiul director al SIE: nu pot să infirm sau să confirm”.

EXCLUSIV. Prima reacție a SIE în scandalul ofițerului acoperit

Cătălin Harnagea a spus că președintele ar putea fi chemat în Parlament pentru acest subiect.

„În cazul președintelui, datorită imunității extinse nici măcar procuratura militară, care este îndreptățită în această situație, pentru că SIE este o unitate militară, totuși este sub legile militare, deci, în acest caz, numai Parlamentul ar putea să îl cheme pe președinte, este singurul în fața căruia președintele nu are imunitate, este singurul care poate să îl suspende, poate fi chemat în Parlament și să răspundă despre afirmațiile sale”.

Prima reacţie a premierului: Sunt numai minciuni, o să mă rog pentru el, preşedintele este extrem de tulburat