Guvernul a aprobat lista investiţiilor semnificative care vor fi incluse în proiectul de buget pe 2024

Data publicării:
bani lei masina de numarat
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Guvernul a aprobat, joi, lista proiectelor de investiţii publice semnificative în vederea includerii acestora în bugetul pentru anul 2024, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin, care a precizat că este vorba despre 221 de proiecte.

"Printr-un memorandum, Guvernul a aprobat lista proiectelor de investiţii publice semnificative prioritare în vederea includerii acestora în proiectul de buget pentru anul 2024. Lista include 221 de proiecte de investiţii publice semnificative cu cele mai ridicate beneficii economice şi sociale, care au valoare total actualizată de aproximativ 320 de miliarde lei", a precizat Constantin.

El a menţionat că 62 dintre aceste proiecte sunt finalizate, însă nu sunt închise financiar, iar sumele aferente vor fi disponibilizate la data emiterii hotărârilor judecătoreşti privind anumite dosare de expropriere.

"Din restul de 159 de proiecte de investiţii publice semnificative, 28 de proiecte sunt noi, iar 131 sunt proiecte care continuă, fiind aflate în diferite stadii de implementare", a explicat purtătorul de cuvânt al Guvernului, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, proiectele sunt distribuite preponderent la instituţii - ministerele Transporturilor, Mediului, Dezvoltării, Sănătăţii, Justiţiei, Apărării, Cercetării, Afacerilor Interne.

Conform memorandumului aprobat, "lista elaborată de Ministerul Finanţelor include 221 de proiecte de investiţii publice semnificative, cu cele mai ridicate beneficii economice şi sociale, care au valoare totală actualizată de 319,78 miliarde lei şi un rest de finanţat pentru finalizarea acestora de 208,33 miliarde lei".

"În anul 2023, creditele bugetare alocate pentru aceste proiecte sunt în valoare de 17,42 miliarde lei", indică sursa citată.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde a fost văzută Kate Middleton în plin tratament pentru cancer. Prinţesa de Wales a îngrijorat oamenii din...
Digi FM
Un bărbat beat a uitat ușa apartamentului deschisă, iar câinele său doberman a ieșit pe scară. Ce a făcut o...
Pro FM
Cum se menține în formă Lavinia Pîrva. Artista are aproape 40 de ani și nu ține nicio dietă: „Nu accept ideea...
Film Now
Sofia Vergara, declarații despre operațiile estetice: „Mi-aș face orice intervenție când voi fi pregătită!”...
Adevarul
Presa rusă scrie despre declanșarea celui de-al Treilea Război Mondial după ce Putin a avertizat Occidentul...
Newsweek
Drama din viața actorului ce ne-a încântat în „Sandokan". Interviul cu Beatles i-a schimbat destinul
Digi FM
Iosif Rotariu, noi declarații la câteva zile de la moartea soției: „Nu ne-am revenit din șoc!” Fostul...
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă folosești produse de înfrumusețare expirate. Lucrurile la care să fii atent, pe...
Digi Animal World
Un bărbat refuză să spună în public numele câinelui, după ce iubita sa l-a botezat: „Se simte jenat”
Film Now
Adam Sandler, soția și cele două fiice, în vacanță în Italia. Nu au epatat în niciun fel, ci s-au purtat ca...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...