Guvernul îi arată lui Dragnea ce au făcut bursierii GovITHub

Data actualizării: Data publicării:
14633196_552823764910260_4208107768462263707_o

Cei 20 de bursieri selectați în cadrul programului GovITHub au demarat și dezvoltă, cu sprijinul altor specialiști voluntari, proiecte cu impact important în domenii precum sănătate, economie socială, fonduri europene, plăți online sau în domeniul auto, informează Guvernul într-un comunicat.

14633196_552823764910260_4208107768462263707_o

Potrivit Guvernului, în prezent, zece proiecte sunt dezvoltate în regim intensiv, bursierii și voluntarii lucrând alături de reprezentanți ai instituțiilor publice unde vor fi implementate soluțiile IT iar alte 20 de proiecte sunt în fază de dezvoltare.

„Fiecare bursier al programului GovITHub are experiență de peste 10 ani în domeniu în companii de talie mondială, în companii start-up, incubatoare și acceleratoare de afaceri sociale, pe care le-au fondat și dezvoltat în organizații de succes. Aceștia au competențe în consultanță și dezvoltare de software pentru firme din telecomunicații, petrol, bănci, retail, agenții de publicitate — cu experiență de muncă în SUA, Franța, Irlanda, Marea Britanie, Italia, Elveția, Olanda și România. Cunoștințele lor îmbină managementul de proiect cu abilități tehnice, în zonele de arhitectură de sistem și dezvoltare software, securitatea informației, inteligență artificială și machine learning, UX/UI (user experience și user interface), vizualizare de date și data mining și au co-fondat incubare și acceleratoare de afaceri sociale”, arată Guvernul în comunicat.

Executivul precizează că toate proiectele GovITHub sunt dezvoltate „în regim Open Source, ceea ce înseamnă că oricine le va putea vedea și îmbunătăți”.

Ca exemple de proiecte cu impact național în curs de implementare prin GovITHub sunt enumerate:

  • desprevaccin.ro, principala sursă de date pentru toți cei care vor să afle informații cuprinzătoare și sigure despre vaccinările esențiale;

  • Registrul Întreprinderilor Sociale, un sistem informatic tip Registru Electronic Unic ce va permite înregistrarea, integrarea și analizarea tuturor datelor privind întreprinderile sociale;

  • platforma digitală pentru petiții, un sistem de ticketing prin care se poate urmări starea unei cereri depuse de un cetățean român către instituțiile statului;

  • dezvoltarea de noi module pentru MySMIS, platforma națională de gestionare a fondurilor europene, pentru a sesiza fraude înainte ca ele să se întâmple;

  • îmbunătățirea serviciilor oferite prin ghiseul.ro, prin re-design din punct de vedere al interfeței, utilizabilității și accesibilității pentru creșterea eficacității platformei;

  • Cazier Auto, o aplicație mobilă prin care cetățenii pot verifica istoricul reviziilor și al accidentelor unei mașini folosite înainte de a o cumpăra;

  • R.A.D.A.R. (Reprezentarea și Analiza Datelor Agregate din România), platformă care permite cetățenilor să vizualizeze date deținute de stat la nivel de Unități Administrativ-Teritoriale și să le coreleze sau să le analizeze;

  • Spațiul Privat Virtual Mobil, aplicație de mobil care va oferi cetățenilor posibilitatea de a efectua tranzacții în relația cu ANAF direct pe telefon, simplificând procesul și crescând numărul tranzacțiilor efectuate electronic;

  • consultare.gov.ro, o platforma pentru agregarea tuturor actelor normative aflate în consultare publică care va oferi posibilitatea transmiterii de propuneri în format electronic.

Comunitatea GovITHub este formată din cei 20 de bursieri, peste 300 de voluntari și peste 1.000 de susținători, subliniază Executivul.

Precizările Guvernului vin după ce Liviu Dragnea, președinte PSD, a acuzat că există suspiciuni de fraudare a alegerilor din partea PNL și USR și a adăugat că există tineri angajați la Guvern care, inițial, au fost voluntari și care „sunt postaci pentru premierul Dacian Cioloș”.

El cita oameni vechi din Guvern care sunt „speriați”. „Oamenii din guvern sunt destul de speriați, care sunt de ani de zile acolo, spun că de fapt acești tineri sunt postaci pentru Dacian Cioloș, pentru PNL și USR. Ne poate spune și nouă ce fac băieții ăia acolo? Ce au făcut până acum? De ce sunt plătiți din bani publici? De ce stau în clădirea Guvernului? Poate (premierul — n.r.) să ne arate până mâine ce au făcut? Să nu aibă impresia că, dacă au fost postaci sau au lucrat pe internet, aceste lucruri se șterg. Nu se șterg”, a spus Liviu Dragnea duminică.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
În ce insule din Grecia a fost observat peștele-iepure. Harta zonelor monitorizate de autorități
Digi FM
Scandal la Evaluarea Națională 2026. Profesorii acuză că au fost ținuți până la opt ore în școli din cauza...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
"M-a înjurat în nemțește crezând că nu mă prind". Ce a pățit Andreea Bănică pe Aeroportul Otopeni înainte de...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Angelina Jolie, dezvăluiri rare despre ultimii ani: „Într-un fel, viața m-a frânt puțin!” Cum a schimbat-o...
Adevarul
Premierul maghiar Péter Magyar lansează „Operațiunea Purgatoriu” pentru eliminarea „mafiei lui Viktor Orbán“
Newsweek
Pensionar cu 7 ani la grupa a II-a, pensie de doar 1.700 lei. Câți ani a muncit în total? Cum a pierdut bani?
Digi FM
„A fost ciudat să am Hollywoodul în salonul de spital”. Angelina Jolie, față în față cu una dintre cele mai...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce șoferii nu au rău de mașină. Organismul folosește simultan informații din mai multe surse
Digi Animal World
O pisică își forțează stăpâna să treacă printr-un moment stânjenitor în fiecare zi. Gestul pe care felina îl...
Film Now
Tom Hanks rupe tăcerea la 26 de ani de la „Naufragiatul”. Scena pe care refuză să o privească și astăzi: „Mă...
UTV
Cabral a vorbit despre viața după divorțul de Andreea Ibacka. „Stau cu copiii și merg să pun muzică la câteva...