Iohannis: România sprijină pe deplin instituirea Registrului de Daune cauzate de agresiunea Federației Ruse împotriva Ucrainei

Data publicării:
klaus iohannis la summitul din islanda
România sprijină pe deplin Declarația de la Reykjavik și instituirea Registrului de Daune cauzate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, a declarat Klaus Iohannis la summitul de la Reykjavik. FOTO: Captură video Administrația Prezidențială

România sprijină pe deplin Declarația de la Reykjavik și instituirea Registrului de Daune cauzate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, a declarat Klaus Iohannis la summitul de la Reykjavik. Președintele a subliniat că trebuie să continuăm să facem mai mult pentru a ajuta Ucraina în lupta sa pentru un viitor bazat pe principii democratice și pe statul de drept.

Klaus Iohannis, a susținut o alocuțiune în cadrul dezbaterii generale "Uniți pentru Europa", la Summitul șefilor de stat și de guvern din statele membre ale Consiliului Europei care se desfășoară la Reykjavik, Islanda.

Președintele a subliniat că agresiunea Rusiei asupra Ucrainei a provocat suferință și distrugere pentru milioane de ucraineni, a generat crize și a alimentat erodarea spațiului informațional democratic.

În opinia sa, acest război a reamintit cât de importantă este pacea și că pentru libertate și democrație trebuie dusă o luptă continuă.

Discursul integral susținut de Klaus Iohannis:

"Este o onoare să fiu astăzi aici pentru cel de-al 4-lea Summit al Consiliului Europei. Astăzi avem o oportunitate istorică de a crește eficiența și reziliența organizației noastre.

Consiliul Europei a fost partenerul de lungă durată și de încredere al României, în călătoria sa istorică de 30 de ani de apartenență la organizație, pe care o sărbătorim în acest an, de la un stat în tranziție către o democrație stabilă și matură.

Agresiunea brutală a Rusiei împotriva Ucrainei din 2022, o continuare a agresiunii începute în 2014, a provocat suferință și distrugere pentru milioane de ucraineni, aducând războiul și atrocitățile sale, din nou, pe continentul european.

A generat crize și provocări suprapuse și a alimentat erodarea spațiului informațional democratic.

Ne-a amintit, încă o dată, cât de prețioasă, și în același timp fragilă, este pacea; ne-a amintit că libertatea este o luptă constantă și că merită să luptăm pentru democrație.

Garantarea securității în sensul său clasic este fundamentul securității noastre. Dar securitatea înseamnă și reziliența societății dată de democrație, de libertățile individuale, de statul de drept, de răspunderea în fața legii, de combaterea dezinformării și de asigurarea aprovizionării cu alimente și energie din surse sigure.

Pentru a răspunde provocărilor excepționale ridicate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, Consiliul Europei a adoptat măsuri îndrăznețe. Dar trebuie să continuăm să facem mai mult pentru a ajuta Ucraina în lupta sa pentru un viitor bazat pe principii democratice și pe statul de drept.

Agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei trebuie să rămână un punct central pe agenda organizației.

În acest context, permiteți-mi să subliniez că România sprijină pe deplin Declarația de la Reykjavik și instituirea Registrului de Daune cauzate de agresiunea Federației Ruse împotriva Ucrainei.

Trebuie să asigurăm răspunderea pentru faptele comise și să luptăm decisiv împotriva impunității.

Dragi colegi,

Aș dori, de asemenea, să reiterez angajamentul nostru față de sistemul Convenției Europene a Drepturilor Omului.

România salută abordarea Consiliului Europei în ceea ce privește protecția mediului și schimbările climatice.

Prin urmare, susținem procesul lansat la Reykjavik privind eficientizarea activității organizației cu privire la mediu.

Cooperarea Consiliului Europei cu partenerul său strategic, Uniunea Europeană, precum și cu celelalte organizații internaționale, este esențială pentru eforturile noastre comune de a răspândi mesajul său în întreaga lume. Consolidarea parteneriatului dintre aceste organizații rămâne de cea mai mare importanță pentru a crea sinergii.

La final, doresc să felicit Președinția islandeză pentru munca remarcabilă de organizare a acestui Summit și să urez succes viitoarei Președinții letone."

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu și soția lui, 19 ani de iubire și doi copii. "Nici nu știi ce să zici la o aniversare din...
Pro FM
Hailey Bieber e însărcinată și are deja o burtică proeminentă. Modelul și Justin Bieber au anunțat că vor...
Film Now
Chris Hemsworth, dezvăluiri despre rolul interpretat în „Furiosa”, prequel al filmului „Mad Max: Fury Road”...
Adevarul
Alina Kabaeva, „olimpica lui Putin", primele declaraţii după despărţire: „Dacă îți spune conducerea să nu te...
Newsweek
VIDEO 26 de țări contra Chinei, care a izolat Taiwan cu avioane de luptă. Distrugător SUA, implicat
Digi FM
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a fost operat...
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit...
Film Now
Hugh Grant a înșelat-o cu o damă de companie, dar i-a rămas prieten apropiat. Elizabeth Hurley, sprijinită de...