Sari la conținut

Ion Iliescu, critici la adresa clasei politice: Lumea nu se învârte în jurul unor elite rupte de realitate, oricât s-ar crede ele un buric al acestei lumi

Politicul are o problemă cu incapacitatea sa de a oferi o miză românilor, un proiect de viitor. Consumă prea multă energie cu gestionarea unor jocuri de putere lipsite de sens. Din păcate, politica românească a dezvoltat mai degrabă o cultură a confruntării, și nu una a consensului. O politică alimentată permanent de această gândire în clișee, atât de dragă unor elite politice și intelectuale. Așa nu ajungem prea departe. A-i acuza pe cetățeni că nu știu să voteze este o dovadă de dispreț. Pentru că ei votează așa cum cred, și cum le cer interesele lor. Iar politicul exprimă aceste interese în Parlament și în toate organismele alese ale democrației. Lumea nu se învârte în jurul unor elite rupte de realitate, oricât s-ar crede ele un buric al acestei lumi”, a spus Ion Iliescu pe blogul său.

„Într-o democrație, fiecare își are rolul și responsabilitățile lui. Ca să dai lecții trebuie să poți s-o faci. Adică să fi dovedit că știi să faci ceva pentru oameni. Politicienii nu trebuie să uite acest lucru. Așa cum nu trebuie să-l uite nici elitele dătătoare de lecții. Vor fi crezând ei că gândirea în clișee este o meserie de stăpâni. Dar de stăpâni peste himere”, a mai scris fostul șef de stat.