Kelemen Hunor: Trecem printr-o perioadă grea. Să spunem franc: urmează o criză economică

Data publicării:
Președintele UDMR, Kelemen Huno
Președintele UDMR, Kelemen Hunor. Foto: Inquam Photos / George Calin

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, avertizează că urmează o criză economică, iar măsurile luate pentru protejarea populaţiei şi economiei trebuie să fie bine gândite.

Trecem printr-o perioadă grea. Trebuie să spunem franc: urmează o criză economică. Nu noi am generat această criză economică”, a spus Kelemen Hunor, la Digi 24.

El a precizat că măsurile care urmează să fie luate pentru sprijinirea populaţiei şi protejarea economiei nu sunt întârziate, ci trebuie bine gândite.

Măsurile nu sunt întârziate, pur şi simplu, sunt nişte măsuri care trebuie bine gândite, ca să nu revii peste 2-3 săptămâni şi să mai nuanţezi o ordonanţă de urgenţă. Sigur, deficitul e un lucru important, dar, când e criză economică, atunci toată lumea se gândeşte cam unde poate să meargă cu deficitul. Noi încercăm să ne încadrăm în deficitul stabilit în Legea bugetului, dar, în acelaşi timp, suntem conştienţi că urmează o perioadă grea şi degeaba am spune: staţi liniştiţi”,, a spus el, potrivit Agerpres.

Nu, noi trebuie să adoptăm acele măsuri prin care efectele crizei pot fi suportate de fiecare stat, societate în condiţii cât mai bune. Deci asta e ideea Guvernului, nu să ne grăbim şi, după aceea, să revenim şi să mai corectăm, a explicat el.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cel mai periculos lucru de pe Pământ: dacă stai lângă el 5 minute, te omoară în 2 zile și este foarte aproape...
Digi FM
Cât de grea este proba fizică de la recrutarea MApN. Ce trebuie să știi dacă ai tatuaje
Pro FM
Benny Blanco, primele declarații despre povestea de iubire pe care o trăiește cu Selena Gomez: „Râdem toată...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
OFICIAL Cum pot primi pensionarii 1000 de lei în plus la pensie ? Exista o singură condiție
Digi FM
Colegii lui Mihai Onilă, revoltați după ce acesta a decis să plece din trupa AXXA: „Vom continua fără el, să...
Digi World
Boala despre care se cunosc „şocant” de puţine lucruri, potrivit experţilor
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Hailey Bieber a postat noi imagini cu burtica de gravida. Vezi ce pofte are vedeta in sarcina: “Nu ma...