Klaus Iohannis a promulgat legea de prevenire a separării copilului de familie, pentru care Simion a scos oamenii în stradă

Data actualizării: Data publicării:
klaus ohannis face declaratii de presa
Președintele Klaus Iohannis. Foto: presidency.ro

Președintele Klaus Ioahannis a promulgat legea privind mobilitatea urbană durabilă și legea privind organizarea activității de prevenire a separării copilului de familie, anunță marți Administrația Prezidențială. Este vorba despre legile pentru care George Simion a scos oamenii în stradă la începutul lunii mai, în fața Parlamentului, sub falsul pretext că actele normative legiferează luarea copiilor din familii și înființarea orașelor-lagăre.  

Klaus Iohannis a semnat decretele pentru promulgarea Legii privind mobilitatea urbană durabilă (PL-x 47/08.02.2023) și pentru promulgarea Legii privind organizarea activității de prevenire a separării copilului de familie (PL-x 145/13.03.2023), se arată într-un comunicat remis marți de Administrația Prezidențială. 

George Simion, președintele AUR, a chemat oamenii în stradă la începutul lunii mai, pentru a protesta împotriva celor două proiecte de lege care, potrivit simpatizanților lui Simion, au scopul de a lua copiii din familii și de a înființa orașe-lagăr. 

Câteva sute de persoane au protestat la Parlament, manifestația devenind una violentă: protestatarii s-au îmbrâncit cu jandarmii și au agresat parlamentari.

Motivele pentru care oameni au ieșit în stradă au fost însă rezultat al propagandei răspândite de lideri AUR și de foști membri ai partidului, printre care și Diana Șoșoacă, potrivit cărora „UE, PSD și PNL vor să ne ia copiii de lângă noi”. O conspirație promovată pe rețelele sociale și în dezbaterile publice pornită de la un proiect de lege care prevede „prevenirea separării copilului de familie”.

Proiectul de lege care prevede prevenirea separării copilului de familie a fost inițiat de ministerul Familiei Tineretului și Egalității de Șanse.

Inițiativa legislativă are ca scop prevenirea separării copilului de familiile din medii vulnerabile, care nu își permit financiar creșterea acestora. Astfel, ar urma să fie construite 150 de centre de zi în care minorii aflați în categorii de risc ar putea mânca, face teme sau chiar ar beneficia de diverse ajutoare, precum pachete cu haine.

Deși proiectul își propune tocmai ca minorii să fie ajutați să rămână în familiile lor, propaganda AUR a promovat un discurs exact pe dos.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Sophie Turner a facut primele dezvaluiri despre despartirea de Joe Jonas: “Au fost cele mai grele zile din...