Klaus Iohannis, întâlnire cu președintele Austriei: Apreciez sprijinul pentru aderarea României la Schengen cât mai curând posibil

Data actualizării: Data publicării:
original_intalnire_bilaterala_cu_presedintele_austriei_6_septembrie_2023_05
Întrevederea președintelui Klaus Iohannis cu președintele Austriei, Alexander Van der Bellen. Foto: presidency.ro

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, miercuri, după întrevederea cu Preşedintele Austriei, Alexander Van der Bellen, în marja Summitului Celor Trei Mări, că apreciază sprijinul său continuu pentru o soluţie în favoarea aderării României la spaţiul Schengen cât mai curând posibil. 

„Am avut o întrevedere de substanţă cu Preşedintele Austriei, Alexander Van der Bellen, în marja Summitului I3M, la Bucureşti. Apreciez sprijinul său continuu pentru o soluţie în favoarea aderării României la spaţiul Schengen cât mai curând posibil. Am discutat, de asemenea, despre situaţia de securitate şi extinderea Uniunii Europene”, a scris preşedintele pe X. 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Preşedintele Klaus Iohannis găzduieşte, miercuri, la Palatul Cotroceni, cea de-a VIII-a ediţie a Summitului Iniţiativei celor Trei Mări (I3M), în cadrul căreia va prezenta rezultatele mandatului României la conducerea I3M, reflectate, de asemenea, în Declaraţia Comună a Summitului, care va fi adoptată la finalul discuţiilor. 

România este primul dintre statele participante la I3M care organizează pentru a doua oară un Summit al Iniţiativei, după cel găzduit în septembrie 2018.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Bărbatul care și-a transformat tatăl mort într-un chatbot. Cum a ajuns clonarea digitală a decedaților o...
Pro FM
Shania Twain, adevărul despre legătura specială cu Jon Bon Jovi. „Îmi încălzește inima”
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor. Rezidenţii din şapte localităţi...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...