Sari la conținut

Klaus Iohannis: „Intonarea Imnului Național trezește în fiecare dintre noi un sentiment de mândrie”

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj de Ziua Imnului Naţional. „În urmă cu 167 de ani, la 29 iulie 1848, la Râmnicu Vâlcea, un grup de tineri entuziaști intonau poemul patriotic „Un răsunet” al lui Andrei Mureşanu, transformându-l în „Deşteaptă-te, române!” - imnul Revoluţiei Paşoptiste. Acesta a devenit un reper istoric și moral prin îndemnul adresat românilor de a rămâne mereu implicați și conștienți de rolul pe care îl au în păstrarea demnității naționale şi solidarității civice”, a declarat Klaus Iohannis.

De altfel, preşedintele a precizat că Ziua Imnului Național este o sărbătoare a spiritului poporului român, a tuturor cetățenilor, indiferent unde se află: „între granițele țării sau peste hotare”.

Intonarea Imnului Național trezește în fiecare dintre noi un sentiment de mândrie, de atașament și devotament faţă de România, de solidaritate şi unitate naţională. „Deşteaptă-te, române!” face apel la identitatea noastră și la valorile care ne fac mai puternici în Europa și în lume”, a mai spus şeful statului.