Sari la conținut

Klaus Iohannis, la o dezbatere pe tema educaţiei: Sunt un politruc care vrea să candideze la Preşedinţia României

Sursa foto: facebook.com/klausiohannis

Situaţia mea este un pic deosebită, fiindcă eu chiar am antecedente în sistemul educaţional, am fost dascăl de fizică timp de 15 ani, am condus un inspectorat şcolar timp de trei ani şi acuma sunt un politruc care vrea să candideze la Preşedinţia României”, a spus Klaus Iohannis la o dezbatere pe tema educaţiei.

„Trebuie să vedem că avem o societate care nu respectă neapărat educaţia, unde cel cu o maşină de fiţe este aproape întotdeauna mai bine văzut decât cel care a performat şi este chiar un om de ştiinţe sau un profesor bun, o societate care aspiră la o diplomă pentru copii, dar nu o respectă. Toţi vor diplome universitare, dar nu contează în realitate ce competenţe au. Cei care obţin aceste diplome... O atitudine foarte curioasă, n-aş vrea să o numesc în termeni psihiatrici, dar pe de o parte să vrei un lucru foarte mult, aproape cu orice preţ, şi după ce îl ai să nu-l foloseşti sau chiar să-l dispreţuieşti, cred că are un nume”, a apreciat Iohannis, potrivit Mediafax.

Plan pentru educație pentru un secol

El a arătat că fiecare ministru al Educaţiei a făcut o reformă sau chiar două şi că nu aceasta este soluţia.

Sistemul nostru educaţional suferă de o boală care nu este tipică României, este larg răspândită în Europa şi se numeşte reformită! Singurul rezultat palpabil creat prin această reformită, prin acest exces de încercări de îmbunătăţiri este scăderea calităţii”, a mai spus prezidențiabilul PNL.

El a arătat că ar trebui elaborat un plan pentru educaţie pentru un secol, că reforma trebuie foarte bine gândită, „implementată gradual şi pe un termen rezonabil”.

„Vom avea nevoie de zece, mai degrabă de 20 de ani în care România va investi masiv în acest nou sistem educaţional”, a spus Iohannis.

„Îmi permit să duc discuţia prin prisma a ceea ce vreau eu să fiu din această toamnă şi unde văd rolul de preşedinte. Cred că este greşit dacă preşedintele ţării vorbeşte de rău dascălii sau elevii sau părinţii sau pe toţi sau îi pune pe unii împotriva celorlalţi. Cred că rolul preşedintelui este de a introduce în spaţiul public drepturi ample pe teme cum este educaţia, dezbateri în care preşedintele nu spune dacă e bine să avem examen de admitere în licee sau dacă e bine să luăm în considerare mediile din clasa a şaptea, eu cred că rolul preşedintelui este de a crea un cadru care permite specialiştilor şi politicienilor să vină împreună şi să caute soluţii care sunt viabile”, a precizat Klaus Iohannis.

Klaus Iohannis a mai spus că este greu să aştepţi ca un profesor de liceu să performeze dacă acesta, cu salariul pe care îl are, nu reuşeşte să întreţină o familie.

De asemenea, Klaus Iohannis a mai spus că, după fiecare examen de Bacalaureat, România îşi permite „să arunce în neant o jumătate de generaţie”.

„Noi, o ţară săracă, ne permitem să aruncăm în neant o jumătate de generaţie. Ce sistem este acela care duce o generaţie până în clasa a XII-a şi după aceea jumătate trec acest examen şi jumătate rămân, unde rămân?”, a adăugat Klaus Iohannis, care s-a referit şi la faptul că cea mai importantă resursă pentru o naţiune, şi anume resursa umană, este irosită.