Klaus Iohannis se declară mulţumit de rezultatul alegerilor din Regat: Ne îndreptăm spre un Brexit cu acord

Data publicării:
klaus-iohannis-bruxelles-consiliul-european-presidency
sursa foto presidency.ro

Preşedintele Klaus Iohannis s-a declarat mulţumit de rezultatul alegerilor generale anticipate din Regatul Unit „în sensul în care există o majoritate clară care va finaliza Brexitul cu acord”. Klaus Iohannis mai spune că acordul negociat de Johnson cu UE este „un acord bun care îi protejează pe românii noştri şi le acordă drepturi semnificative”.

„Au fost şi alte teme importante pe care le-am discutat aseară, în paralel toată lumea a urmărit şi exit-poll-urile din Marea Britanie şi eu pot să-mi exprim mulţumirea faţă de rezultatul obţinut acolo în sensul că există, acum, acolo o majoritate clară care, sperăm noi cu toţii, va finaliza Brexitul, cu acord, evident.

Acest rezultat este foarte bun pentru românii din Marea Britanie pentru că premierul Boris Johnson, împreună cu Partidul Conservator, au dorit şi cred că doresc şi în continuare să realizeze Brexit dar cu acord, acel acord negociat cu UE, un acord bun care îi protejează pe românii noştri şi le acordă drepturi semnificative. De asta am spus de multe ori şi acum se pare că ne apropiem de această soluţie, cea mai bună variantă dacă se ajunge la Brexit, este un Brexit cu acord şi spre asta ne îndreptăm”, a declarat Klaus Iohannis în ceea ce priveşte alegerile generale anticipate din Marea Britanie. 

„Astăzi vom mai avea câteva discuţii dar cred că nu vor fi chiar atât de complicate ca cele de aseară. Avem un eurosummit în format extins unde se vor discuta chestiuni legate de Uniunea Bancară, vom avea mai târziu o discuţie pe articolul 50, adică despre Brexit şi prevăd astăzi discuţii cu rezultate pozitive”, a declarat preşedintele României”, a mai adăugat preşedintele României.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Chris Pratt, devastat de moartea dublurii sale. Cascatorul Tony McFarr a fost găsit mort în casă: „A fost o...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...