Sari la conținut

Klaus Iohannis vrea „mai puțin zornăit de cătușe”

În interviul acordat Digi24, şeful statului a vorbit despre măsurile luate de procurori în cazul fostului ministru al Dezvoltării, Elena Udrea.

Eu cred că anumite aspecte ar fi putut fi atenuate. Să vedem mai puţin zornăit de cătuşe şi să aflam prin comunicate seci ce s-a întâmplat”, a declarat șeful statului.

O altă critică adusă procurorilor vizează scurgerea de informaţii din dosare către jurnalişti. Mai mult, preşedintele intenţionează să discute acest aspect cu membrii Consiliului Superior al Magistraturii.

Este nevoie de schimbare şi în legislaţie. E nevoie de o îmbunătăţire inclusiv a respectului de sine la toţi cei care vin în contact cu aceste cauze şi unii, cu siguranţă, atunci ajung la concluzia că nu trebuie să dea o copie a dosarului jurnaliştilor după cinci minute după ce au primit dosarul”, a adăugat Klaus Iohannis.

Întrebat dacă s-ar impune o demisie a premierului Victor Ponta, ţinând cont că un membru al familiei sale este în arest preventiv, şeful statului a evitat un răspuns tranșant.

Deocamdată suntem foarte la începutul acestor verificări. Dacă se prelungeşte această fază, se va pune tot mai mult în spaţiul public această întrebare. Răspunsul poate veni doar de la cel în cauză. Am mai avut o situaţie similară. M-am ferit şi atunci, cu toate că a fost campanie electorală, să mă erijez în cineva care dă sfaturi. Am spus doar dacă aş fi fost eu în situaţie, aş fi demisionat”, a precizat Klaus Iohannis.