Sari la conținut
News Alert

Liberalii, despre denunțarea pactului de coabitare: „Actorii, buni prieteni în culise, îşi trag palme pe scenă toată piesa, iar în actul final unul pleacă supărat”

Mi se pare o dovadă că nu-l ţin nervii şi că preferă în continuare acest volei pe care-l joacă cu preşedintele. Dacă reacţionează la fel de copilăros, la o simplă împunsătură verbală, ne putem aştepta să apese pe tot felul de butoane instituţionale care să producă pagube”, spune Cătălin Predoiu, prim-vicepreședinte PDL.

În opinia unui fost consilier prezidențial, premierul trebuie să revină asupra deciziei.

Acel pact are în vedere o colaborare interinstituțională pentru stabilitatea României. Nu se referă înțelegerea care poate fi schimbată după starea emoțională”, spune Cristian Diaconescu, în prezent candidatul PMP la prezidenţiale.

Liberalii jubilează. „Ca într-o piesă de teatru absurd, actorii, buni prieteni în culise, îşi trag palme pe scenă toată piesa, iar în actul final unul pleacă supărat pentru că celălalt i-a mai dat o palmă (...) Mă aşteptam la premierul-candidat la mai multă maturitate. Nu poate, la vârsta asta, să facă faza cu îmi iau jucăriile şi plec (...) pentru că Băsescu nu a vrut să împartă cu el guma Turbo", remarcă purtătorul de cuvânt al PNL, Alina Gorghiu.

Decizia lui Victor Ponta nu este altceva decât un joc murdar. O păcăleală servită populației cu unicul scop de a se legitima fals ca adversar al lui Traian Băsescu. Singura anexă secretă a acestui pact de coabitare este aceea prin care Traian Băsescu se angajează să îl sprijine pe Victor Ponta să ajungă preşedinte, iar Victor Ponta se angajează să asigure imunitate lui Traian Băsescu”, spune și Ludovic Orban, vicepreședinte politic al PNL.

Pentru social-democrați, însă, anularea acordului era mai mult decât necesară.

Nulitatea absolută a unui act juridic are mai multe cauze, una este înșelăciunea, când vii și declari public că ai înșelat partenerul, că l-ai păcălit”, spune Dan Șova, purtătorul de cuvânt al PSD.