Sari la conținut

Marian Munteanu: Klaus Iohannis „nu avea cum să fie implicat” în desemnarea candidatului PNL

Nu avea cum să fie implicat. Am citit și mi s-au arătat niste teorii ale conspirației din diverse surse, că ar fi intervenit de sus să fiu nominalizat. Evident că instituția prezidențială a trebuit să arate că nu e adevărat, pentru că n-ar fi fost constituțional”, a spus Marian Munteanu.

El a mai spus că îl cunoaște pe consilierul prezidențial Constantin Dudu Ionescu din anii 1990, dar că nu a avut discuții cu acesta despre candidatura la primărie.

Marian Munteanu mai spune că pe Dan Mihalache, șeful Cancelariei prezidențiale, avizat pentru postul de ambasador al României în Marea Britanie, l-a văzut o singură dată, la o recepție la Ambasada României din Washington. Acolo a fost făcută și fotografia în care cei doi apar împreună, alături de un senator liberal și membri ai comunității românești din SUA.

Au fost invitați români prezenți în vizita în SUA și un grup mai mare de români din America, care au avut o întâlnire, nu era vorba să se întâlnească cu mine, ci cu un grup de senatori, deputați și alți oficiali, care au avut diverse contacte în acel moment în America”, a spus Marian Munteanu.

În şedinţa în care liberalii au votat desemnarea lui Marian Munteanu în cursa pentru Primăria Capitalei, preşedintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu Quintus, s-a abţinut de la vot. Marian Munteanu a explicat şi de ce.

Mi-a zis că se abţine de la vot, dar nu pentru că are ceva împotriva ideii candidaturii mele, el personal mă susţine, dar spune, şi e greu să-l contrazic, că e foarte mâhnit că partidul n-a reuşit să găsească o soluție din interior şi a apelat la o persoană din afară”, a spus el.

Citiți și:

Marian Munteanu: Nu am niciun motiv să mă retrag
Averea lui Marian Munteanu