Nicolae Ciucă: România are resursele energetice de care cetăţenii şi economia au nevoie pentru prezent şi pentru viitor

Data publicării:
Nicolae Ciucă vorbeşte la un eveniment organizat cu ocazia alegerilor organizatiei PNL Sector 3, in Bucuresti, pe 9 decembrie 2022
Nicolae Ciucă, premierul României Foto: Sabin Cirstoveanu/Inquam Photos

Premierul Nicolae Ciucă a coordonat, vineri, reuniunea Grupului de Lucru Interdepartamental pentru Securitate Energetică, în cadrul căreia au fost analizate situaţia rezervelor de gaze naturale, pregătirea stocurilor pentru perioada următoare şi stadiul proiectelor de investiţii pentru creşterea capacităţii de producţie şi depozitare a energiei.

Potrivit unui comunicat al Executivului, măsurile luate de Guvern asigură rezervele de gaze naturale necesare consumului cetăţenilor şi mediului de afaceri.

Gradul de umplere a depozitelor este în prezent la 49,5% din capacitate, ceea ce garantează cantitatea de consum de care are nevoie populaţia şi economia României, indiferent de condiţiile meteorologice din următoarea perioadă. Pentru perioada viitoare, inclusiv pentru sezonul rece 2023-2024, România are capacitatea să depoziteze peste 3 miliarde de metri cubi de gaze naturale, cantitate suficientă inclusiv în condiţiile creşterii consumului intern, se arată în comunicatul citat de Agerpres.

În cadrul Grupului de Lucru au fost analizate şi soluţiile pentru creşterea capacităţii de producţie de energie, diversificarea surselor de aprovizionare cu gaze naturale şi mărirea capacităţii de depozitare, accentul fiind pus asupra pregătirii proiectelor de investiţii finanţate din Fondul de Modernizare şi prin intermediul Iniţiativei celor 3 Mări, mecanisme pe care România le valorifică pentru atingerea obiectivului de securitate energetică.

România are la dispoziţie resursele energetice de care cetăţenii şi economia au nevoie pentru prezent şi pentru viitor. Ceea ce avem astăzi în depozite asigură necesarul de consum pentru perioada următoare. Pregătim deja resursele pentru iarna 2023-2024, dar şi soluţiile pentru suplimentarea cantităţii de energie de care România va avea nevoie în următorii ani pentru a asigura necesarul unei economii în continuă dezvoltare. Acordurile de colaborare stabilite cu partenerii externi pentru diversificarea resurselor de aprovizionare cu gaz şi investiţiile consistente în domeniu reprezintă pentru România soluţia de consolidare a securităţii energetice, a spus premierul.

La reuniunea GLISE au mai participat ministrul Energiei, Virgil Popescu, secretarul general al Guvernului, Marian Neacşu, directorul general al Transgaz, Ion Sterian, consilierul de stat în Cancelaria prim-ministrului, George Agafiţei, reprezentanţi ai instituţiilor cu responsabilităţi în domeniul energiei.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Cine este Emanuel Pârvu, regizorul filmului “Trei kilometri până la capătul lumii”. Pelicula a fost inclusă...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(VIDEO) P Diddy isi cere scuze dupa publicarea unei inregistrari video in care isi loveste fosta iubita. “Am...