Noi negocieri eșuate în biroul lui Liviu Dragnea

Data actualizării: Data publicării:
dragnea si tariceanu

O nouă şedinţă a Coaliţiei a avut loc vineri, înainte de prânz, în biroul preşedintelui PSD. Călin Popescu-Tăriceanu şi Liviu Dragnea au continuat negocierile pe legea offshore, dar și pe tema Fondului Suveran de Investiții. Discuțiile s-au terminat după o oră, cu un nou rezultat neconcludent.  De asemenea, discuţia a avut loc cu doar câteva zile înainte ca Executivul să adopte o ordonanţă de urgenţă pentru modificarea Legilor justiţiei

ACTUALIZARE. A eșuat și a treia rundă de negocieri în Coaliția PSD-ALDE pentru legea offshore. Călin Popescu Tăriceanu și Liviu Dragnea NU au ajuns la un consens, în urma discuțiilor care au avut loc vineri dimineața în biroul președintelui PSD. Proiectul de lege urmează să intre din nou la dezbateri în comisiile de specialitate din Parlament. 


Sunt momente tensionate în coaliție și, deși există dialog între cei doi lideri PSD și ALDE, ei nu reușesc să cadă de acord pe subiecte importante: legea offshore, ordonanța de urgență pentru modificarea legilor justiției și înființarea Fondului Suveran de Investiții.

Pe legea offshore, după cum se știe, ALDE și UDMR au blocat varianta PSD, dar social-democrații par că nu vor să renunțe la argumentele lor, nu par că vor să negocieze procentele pe care le-au introdus în această lege. Cei de la ALDE își păstrează și ei punctul de vedere și argumentele. Ei vor ca legea să se bazeze pe un principiu simplu: statul să câștige cel puțin la fel de mult precum investitorii.

În ceea ce privește Fondul Suveran de Investiții, cu puțin timp înainte ca guvernul să se pregătească de o ordonanță de urgență prin care să-l înființeze, Călin Popescu Tăriceanu a anunțat că mai are nevoie de un răgaz și a cerut opinia celor din Polonia, care au un astfel de mecanism, așadar abia după ce va consulta răspunsul polonezilor va anunța ce decide.

În ceea ce privește ordonanța de urgență pentru legile justiției, care va fi dată luni, când guvernul se va reuni într-o ședință, Tudorel Toader, ministrul justiției, spunea că scopul este de a armoniza legislația noastră cu observațiile pe care le-a avut Comisia de la Veneția.

Pe 13 iulie, reprezentanţii Comisiei au prezentat un aviz preliminar asupra legilor justiţiei şi au recomandat menţinerea rolului preşedintelui României şi al CSM în numirea sau revocarea procurorilor şefi, reconsiderarea înființării unei secții de anchetare a magistraților, renunţarea la schema de pensionare anticipată a magistraţilor,  dar și eliminarea sau redefinirea prevederilor care le permit procurorilor şefi să invalideze, ca neîntemeiate, soluţiile procurorilor.

Rămâne de văzut în ce fel o ordonanță de urgență a Guvernului va pune în aplicare aceste recomandări ale Comisiei de la Veneția.

Pe de altă parte, vineri, în biroul lui Liviu Dragnea de la Camera Deputaților a fost văzut intrând și Leonard Badea, președintele ASF, al cărui mandat interimar pe care îl are în fruntea acestei instituții expiră în această toamnă. Este o funcție care stârnește negocieri intense în PSD, pentru că este foarte bine plătită: aproape 14.000 de euro, un salariu comparabil cu cel al guvernatorului BNR. Leonard Badea a fost „girat” de Liviu Dragnea, dar sunt „baroni” PSD care vor alte persoane numite în această funcție-cheie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita