Iohannis: Nu poate nimeni peste capul Ucrainei să spună cum să negocieze pacea. Pacea nu poate fi obținută cu orice cedare

Data actualizării: Data publicării:
iohannis face declaratii
Președintele Klaus Iohannis. Foto: presidency.ro

Președintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că pacea nu poate fi obținută cu orice cedare de teritorii, pentru că atunci și alții vor crede că e posibil să acapareze state mai mici sau mai slabe din punct de vedere militar. În opinia președintelui, nu poate nimeni să le spună ucrainenilor cum să negocieze pacea.

"România e un stat care e construit pe valori și principii. Noi sprijinim Ucraina, că așa e corect. Nu putem trece peste faptul că Rusia a încălcat toate normele internaționale, a încălcat un stat independent și încearcă să acapareze părți din Ucraina. Asta nu se poate și nu poate fi acceptat.

Pe de altă parte, sigur, orice război creează un stres major și cu cât ești mai aproape de război cu atât stresul e mai mare. E foarte ușor de înțeles de ce românii își doresc pace, cu toții ne dorim, dar pacea nu poate fi obținută cu orice cedare. Dacă în acest război se cedează prea ușor, toată arhitectura internațională va dispărea, că și alții vor crede că e posibil să acapareze teritorii sau chiar state mai mici și mai slabe militar.

Trebuie să vedem întreaga imagine, arhitectura internațională, echilibrul global construit cu multe sacrificii după al Doilea Război Mondial e destinat unui echilibru rezonabil, uman, corect. Toată lumea are dreptul să trăiască - și indivizii, și statele. Nu poate fi acceptat ca un stat mare și puternic să facă ce vrea pe glob. De aceea suntem de partea Ucrainei.

Condițiile în care se poate negocia pacea vor fi găsite de cei implicați. Nu poate nimeni peste capul ucrainenilor să înceapă să spună cum se negociază pacea. Asta trebuie să facă ucrainenii și rușii să accepte.

Ajutorul pe care îl dăm Ucrainei îl dăm pentru că suntem convinși că așa e corect și așa trebuie să procedăm, ca Ucraina să își poată manifesta dreptul la libertate, la suveranitate, la integritatea granițelor", a declarat Klaus Iohannis.

Iohannis a răspuns unei întrebări din partea Digi24 referitor la un sondaj european conform căruia românii sunt printre cei care își doresc să se termine mai repede războiul din Ucraina chiar cu prețul pierderii unor teritorii și reducerea sprijinului pe care România îl acordă ucrainenilor.

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cel mai periculos lucru de pe Pământ: dacă stai lângă el 5 minute, te omoară în 2 zile și este foarte aproape...
Digi FM
Cine este Robert Fico, premierul împușcat după o ședință de guvern. Care este starea lui după ce a fost operat
Pro FM
Kelly Clarkson, adevărul despre transformarea ei: „Am luat medicamente ca să slăbesc, dar nu Ozempic!”...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Mutarea inteligentă a României prin care să obțină totul donând Patriot Ucrainei EXCLUSIV
Newsweek
OFICIAL Cum pot primi pensionarii 1000 de lei în plus la pensie ? Exista o singură condiție
Digi FM
Colegii lui Mihai Onilă, revoltați după ce acesta a decis să plece din trupa AXXA: „Vom continua fără el, să...
Digi World
Boala despre care se cunosc „şocant” de puţine lucruri, potrivit experţilor
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Portalul dintre New York si Dublin a fost inchis din cauza “comportamentului neadecvat”