Paleologu, apel către Iohannis și opoziție să îl susțină pe Cioloș pentru funcția de comisar european

Data actualizării: Data publicării:
Theodor Paleologu cu pipa în gură.
Foto: facebook.com/toader.paleologu

Prezidențiabilul PMP, Theodor Paleologu, a afirmat, marți, că președintele Klaus Iohannis și partidele de dreapta ar trebui să îl susțină pe Dacian Cioloș pentru funcția de comisar european din partea României. El criticat însă alianța USR-PLUS, numind-o „gogoașă electorală”.

„De ce nu l-ar susține președintele Iohannis și partidele de dreapta pe Dacian Cioloș pentru funcția de comisar european? A mai fost, are experiență, l-a menajat pe Iohannis necandidînd și susținînd un candidat mult mai slab. S-ar strica tandemul Barna-Cioloș? Nici o pagubă! Oricum, e o pură gogoașă electorală, lipsită de fundament constituțional. Fac, așadar, apel la președintele Iohannis și la liderii PNL, USR, PLUS, PMP și UDMR să ia în calcul această soluție de bun simț: Dacian Cioloș comisar european”, a scris Theodor Paleologu, marți, pe Facebook.

Într-o altă postare, prezidențiabilul PMP susținea că un candidat pentru funcția de comisar european din partea României ar trebui să vină dinspre PNL sau partidele de dreapta, respectiv PNL, USR, PLUS și PMP.

„Ținînd cont de rezultatele de la europarlamentare, comisarul european din partea României trebuie să vină dinspre PNL sau în orice caz dinspre zona de dreapta (PNL, USR, PLUS, PMP însumează peste 55%). Încăpățînarea ineptă a doamnei Dăncilă de a susține doar nulități compromise din PSD ne poate duce la pierderea șansei de-a avea un comisar european. Am văzut în cazul Consiliului de Securitate unde duce crasa incompetență diplomatică a guvernului actual”, a precizat el.

Comitetul Executiv al PSD se reunește, marți, de la ora 16.00, au declarat surse din partid, pentru Mediafax. Ședința are loc după ce Rovana Plumb a fost respinsă de Comisia JURI a PE pentru funcția de comisar european.

Premierul Viorica Dăncilă a anunțat că va propune o nouă persoană pentru funcția de comisar european, după ce Comisia JURI a respins-o pe Rovana Plumb pentru această poziție, spunând că se află în conflict de interese.

Comisia pentru Afaceri Juridice (JURI) a Parlamentului European a decis, luni, prin vot, că Rovana Plumb și Laszlo Trocsanyi nu sunt apți pentru funcția de comisar european, a anunțat europarlamentarul PNL Rareș Bogdan. Comisia a trimisite o scrisoare către președintele PE David Sassoli.

Ursula von der Leyen, preşedintele-ales al Comisiei Europene, a cerut luni României şi Ungariei să propună „persoane adecvate” şi care să corespundă portofoliilor alocate, avertizând că în caz contrar ar putea solicita alte propuneri.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...