Sari la conținut

Pensiile speciale, reinstituite de parlamentari

Tăiate în perioada guvernării Boc, din cauza crizei, acestea au fost aprobate, luni, în plenul Senatului.

Astfel, militarii şi poliţiştii vor putea ieşi la pensie după ce au o vechime în muncă de 25 de ani, dintre care 15 în serviciu.

Pensia va reprezenta media tuturor veniturilor realizate în şase luni de zile.

Beneficiarii vor avea posibilitatea să aleagă această perioadă din ultimii cinci ani de activitate.

În cazul funcţionarilor parlamentari, aceştia vor primi la pensie 80 la sută din salariul mediu din ultimul an, dacă au o vechime de 14 ani. Aceeaşi modificare este valabilă şi pentru personalul diplomatic, care va primi 80 la sută din media veniturilor încasate cu un an înaintea pensionării.