PNL a aderat la cea mai mare alianță de centru-dreapta din lume

Data publicării:
Președintele PNL, Nicolae Ciucă
Președintele PNL, Nicolae Ciucă. Foto: Profimedia

PNL anunță că a devenit membru al Uniunii Democrate Internaționale (International Democracy Union - IDU), cea mai mare alianță de partide de centru-dreapta din lume, cu peste 80 de membri din 60 de țări, potrivit unui comunicat de presă. Decizia a fost luată în unanimitate la Reuniunea Executivă a Uniunii de la Washington.

Partidul Național Liberal este cel mai vechi partid de centru-dreapta din Europa și împărtășim aceleași valori de centru-dreapta cu membrii IDU, precum libertatea politică și individuală, egalitatea de șanse, sprijinirea mediului privat și respectarea statului de drept. Vom lucra cu celelalte partide membre pentru a promova aceste valori în România și în regiune. În contextul geopolitic actual, noi, partidele de centru-dreapta, trebuie să fim cât mai unite în apărarea liberalismului și valorilor noastre democratice peste tot în lume”, a spus președintele PNL, Nicolae Ciucă, potrivit comunicatului.

Aderarea la Uniunea Democrată Internațională confirmă că Partidului Național Liberal este singurul partid de centru-dreapta din România recunoscut pe plan internațional. Această afiliere va crește și mai mult influența noastră la nivel internațional și va oferi noi oportunități de colaborare cu alte partide de centru-dreapta din Europa și din afara ei”, a spus și europarlamentarul Siegfried Mureșan, care a reprezentat Partidul Național Liberal la reuniunea IDU de la Washington.

Din IDU fac parte principalele partide de centru-dreapta din Uniunea Europeană, printre care Uniunea Creștin-Democrată din Germania, Partidul Popular din Spania, dar și Partidul Popular European (cea mai mare alianță de partide de centru-dreapta din Europa). Partidul Republican din Statele Unite ale Americii, Partidul Conservator din Regatul Unit al Marii Britanii, Partidul Conservator din Canada și Partidul Liberal din Australia sunt, de asemenea, membre ale Uniunii Democrate Internaționale.

IDU a fost înființată în 1983. Printre membrii săi fondatori se numără Margaret Thatcher (prim-ministrul Marii Britanii între 1979 și 1990), George Bush Sr (președinte al Statelor Unite ale Americii între 1989 și 1993), Jacques Chirac (președinte al Franței între 1995 și 2007) și Helmut Kohl (cancelar al Germaniei între 1982 și 1998).

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru...
Pro FM
Shania Twain, adevărul despre legătura specială cu Jon Bon Jovi. „Îmi încălzește inima”
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor. Rezidenţii din şapte localităţi...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...