PNL va sesiza CCR pe legea privind înfiinţarea Fondului Suveran de Investiţii

Data publicării:
turcan

Liderul deputaţilor liberali, Raluca Turcan, a anunţat miercuri că PNL va sesiza CCR cu privire la legea pentru înfiinţarea Fondului Suveran de Investiţii. „PSD-ALDE vor pune în mâna unor administratori necunoscuţi de nimeni cele mai importante active ale statului român, procedând ulterior la repartizarea profiturilor total netransparent şi discreţionar, fără niciun control din partea niciunei instituţii”, spune deputatul.

„PNL va sesiza Curtea Constituţională a României pe Legea prin care astăzi PSD-ALDE au dat cea mai puternică lovitură economiei naţionale româneşti, prin înfiinţarea aşa-zisului Fond Suveran de Dezvoltare şi Investiţii. Este cel mai mare tun care se pregăteşte patrimoniului de stat din ultimii ani! Dacă până acum Guvernele PSD-ALDE au demonstrat reala incompetenţă în a gestiona responsabil economia românească, acum am asistat la un act premeditat prin care Guvernul şi majoritatea parlamentară intenţionează să pună cele mai profitabile companii ale României sub o administrare total netransparentă şi clientelară, aservită unor interese dubioase”, a scris Turcan pe Facebook, potrivit Agerpres.

Liderul deputaţilor liberali a subliniat că această lege încalcă principiul bicameralismului, în sensul că la Camera Deputaţilor au fost introduse în lege noi companii, pe lângă cele iniţiale, care urmează să intre sub administrarea acestui fond "mamut".

„Din start, legea are un caracter neconstituţional!”, subliniază Turcan.

Ea precizează şi că legea încalcă articolul 135 din Constituţie, care consacră faptul că România este economie de piaţă, bazată pe libera iniţiativă şi concurenţă.

„Despre ce concurenţă, despre ce economie de piaţă mai vorbim dacă prin lege PSD-ALDE vor pune în mâna unor administratori necunoscuţi de nimeni cele mai importante active ale statului român, procedând ulterior la repartizarea profiturilor total netransparent şi discreţionar, fără niciun control din partea niciunei instituţii. Legea sfidează toate regulile economiei de piaţă funcţionale şi ale concurenţei libere!”, arată liderul deputaţilor PNL.

Raluca Turcan invocă şi încălcarea articolului 136 din Legea fundamentală.

„Cel mai grav este faptul ca prin această lege se încalcă şi art.136 din Constituţie, deoarece proprietatea privată a statului este transferată în proprietatea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii, iar statul va fi pus în imposibilitatea de a-şi îndeplini funcţia sa principală - de a proteja interesele naţionale ale românilor. Curtea s-a pronunţat de mai multe ori în această chestiune!”, conchide deputatul PNL.

Camera Deputaţilor a adoptat miercuri, în calitate de for legislativ decizional, proiectul de lege privind înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii (FSDI), după ce în Comisia pentru politică economică au fost aduse mai multe amendamente care prevăd inclusiv majorarea aportului în numerar la 9 miliarde de lei şi suplimentarea listei de operatori economici cu zece companii. 

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
De ce Regele Charles ține mereu mâinile în buzunar sau la spate. Își ascunde degetele?
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Pensie cu 1.400 lei mai mare la recalcuare, deși s-a pensionat la doar 59 ani. Câte puncte bonus are
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez, detaliul care amplifică zvonurile privind divorțul de Ben Affleck: „Lipsă de integritate și...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...