Corespondență din Varșovia. Preşedintele Iohannis se întâlneşte azi cu Donald Trump

Data actualizării: Data publicării:
iohannis trump FB

Preşedintele Klaus Iohannis va avea astăzi, în Polonia, a treia întrevedere cu omologul său american, Donald Trump. Preşedintele Klaus Iohannis va participa joi, la Summitul „Iniţiativei celor Trei Mări” (Baltică – Adriatică – Neagră), care are loc la Varşovia şi la care invitat special este preşedintele SUA, Donald Trump.

iohannis trump 5
Foto: presidency.ro

Klaus Iohannis este unul dintre puţinii lideri europeni care poate spune că s-a văzut atât de des cu şeful de la Casă Albă.

Întâlnirea va avea loc cu ocazia summitului Iniţiativei celor Trei Mări, la care participă în total 12 şefi de stat şi de guvern din Europa Centrală şi de Est: Austria, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia, Slovenia şi Ungaria.Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, este invitat special la acest summit regional.

„Iniţiativa celor Trei Mări” urmăreşte să ofere susţinere politică pentru o mai bună cooperare şi interconectare a economiilor statelor din spaţiul geografic cuprins între cele trei mări - Adriatică, Baltică şi Neagră - în domenii precum energie, transporturi, telecomunicaţii sau protecţia mediului, se arată într-un comunicat al Administraţiei prezidenţiale.

Este cea de-a doua vizită a lui Donald Trump în Europa în calitate de preşedinte al Statelor Unite. O vizită mult mai interesantă decât cea din luna mai, când a participat la summitul NATO, pentru că va avea cu această ocazie şi prima întâlnire cu Vladimir Putin. Întâlnirea dintre cei doi lideri va avea loc vineri, cu ocazia summitului G20 de la Hamburg.

Citiți și:  De ce se teme Trump de întâlnirea cu Putin

Președintele american, Donald Trump, a aterizat miercuri seara la Varșovia, începând o vizită de primă importanță în Europa, unde va participa la summitul G20 de la Hamburg și va avea o întâlnire cu omologul său rus, Vladimir Putin. Liderul de la Casa Albă începe într-o țară proamericană turneul său de patru zile din care nu vor lipsi dosare sensibile, între care tensiunile transatlantice și amenințarea nucleară nord-coreeană.

Președintele SUA este însoțit de Melania, soția sa, fiica Ivanka și ginerele Jared Kushner. Ei au fost întâmpinați la aeroportul din Varșovia de șeful diplomației poloneze, Witold Waszczykowski, și de șeful de cabinet al președintelui Andrzej Duda, Krzysztof Szczerski.

Climatul acestui turneu, remarcă AFP, preluată de Agerpres, este împovărat de testarea rachetei intercontinentale nord-coreene, capabilă, conform experților americani, să atingă Alaska, și de tensiunile americano-chineze care decurg din aceasta. Președintele american și omologul său chinez, Xi Jinping, vor avea o întrevedere delicată la Hamburg, opiniile lor fiind diametral opuse asupra Coreei de Nord, mai arată AFP. Într-un nou tweet, miercuri, Trump a acuzat Beijingul de subminare a eforturilor Statelor Unite prin întărirea schimburilor comerciale cu Phenianul.

Pe de altă parte, SUA au anunțat miercuri că urmează să depună la ONU, cu susținerea Franței, un proiect de rezoluție care să introducă noi sancțiuni contra Coreei de Nord.

Vineri, în marja summitului G20, Donald Trump va avea o primă întâlnire bilaterală cu Vladimir Putin, care va fi observată cu atenție în SUA pe fondul anchetei privind influența rusă în anturajul lui Trump.

Washingtonul afirmă că vrea o relație mai „constructivă” cu Moscova, dar relațiile bilaterale sunt la nivelul cel mai scăzut după întărirea sancțiunilor contra Moscovei pentru rolul său în criza ucraineană și susținerea regimului sirian. Prima călătorie a lui Trump în Europa, în luna mai, a evidențiat o mare neîncredere transatlantică, or a doua vizită ar trebui să ducă la o recâștigare a încrederii, mai scrie AFP.

În Polonia, Trump va fi primit probabil călduros de conservatorii aflați la putere, ale căror idei sunt adesea foarte asemănătoare cu ale lui.

(surse: Digi24, news.ro, Agerpres)

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ancheta morții lui Mario, dată peste cap. Mai există un suspect, familiile au început să vorbească: „Să îl...
Digi FM
După ani de încercări, Ricky Martin și‑a vândut apartamentul din Manhattan. Cât a obținut pe locuința cu...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Care este numele real al lui Bad Bunny? Povestea adorabilă din spatele celebrului său nume de scenă
Film Now
Kristen Stewart, despre prințesa Diana, la cinci ani de la rolul din „Spencer”. „Pot plânge oricând mă...
Adevarul
Întâmplările stranii de la originea stațiunii Semenic, perla Banatului Montan: „Oferă mai mult decât Davosul”
Newsweek
Care pensionari iau un ajutor la pensie de 1.950 lei în 2026. Ce pensie trebuie să ai ca să primești banii?
Digi FM
„Superbă”. Charlize Theron, apariție surpriză la ceremonia de deschidere a JO 2026. Actrița a transmis un...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Cauza morții lui Jane Austen a rămas un mister timp de peste 200 de ani. Ce indicii oferă scrisorile și...
Digi Animal World
Doi bărbați au salvat un porc și l-au învățat să folosească toaleta: „Îl iubim, nu este animalul nostru de...
Film Now
Jennifer Lawrence susține că a pierdut un rol într-un celebru film regizat de Tarantino, pe motiv că nu era...
UTV
Mira și Andrei Bănuță sunt sau nu un cuplu. Artistul lămurește zvonurile apărute după aparițiile lor pe scenă