Primele cifre din bugetul pe 2013 vor fi anunțate azi de premierul Ponta

Data publicării:
10012013 20plasma-42985

Prima informație este că în acest an, Guvernul va avea la dispoziţie aceiaşi bani ca şi în 2012. Vor exista însă modificări în ceea ce privește modul de cheltuire.

Executivul va aloca mai puţini bani pentru investiţii. Dar vor fi majorate cheltuielile pentru cofinanţarea programelor care folosesc fonduri europene, în speranța că astfel vor fi în primul rând finanțate cele mai importante proiecte de investiții. Desigur, guvernul își dorește și să crească gradul de absorbție a banilor de la Bruxelles.

Totodată, executivul va aloca mai mulţi bani pentru salariile bugetarilor. Vor mai creşte sumele pentru acoperirea deficitelor din bugetul asigurărilor sociale de stat şi din bugetul fondului de asigurări sociale de sănătate. Cheltuieli mai mari vor fi și cu plata dobânzilor aferente datoriei publice.

Guvernul trebuie să ia însă banii aceştia de undeva, ca să-i poată da. Iar de la Palatul Victoria privirile se îndreaptă către subvenţii, care ar putea fi reduse, la fel și cheltuielile cu bunuri şi servicii și sumele alocate programelor cu finanţare rambursabilă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Andrea Bocelli, vacanță pe un iaht de lux în Italia. Artistul, însoțit de Veronica Berti și de mai mulți...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...