Purtătorul de cuvânt USR, despre colaborarea cu PSD și AUR: Să vedem ce se întâmplă cu negocierile cu PNL și UDMR

Data publicării:
membrii delegației USR la Cotroceni, la consultările cu președintele Klaus iohannis
Delegația USR, la consultări cu președintele Klaus Iohannis

Ionuț Moșteanu, purtătorul de cuvânt al USR, a spus, într-o intervenție telefonică la Digi24, că prima opțiune a USR după nominalizarea ca prim-ministru a lui Dacian Cioloș este refacerea coaliției cu PNL și UDMR, dar nu a exclus complet o negociere cu PSD și AUR - „Să vedem ce se întâmplă cu negocierile cu PNL și UDMR și apoi vom decide împreună cu colegii din Biroul Național ce pași facem în continuare”, a spus Moșteanu, dar a adăugat și că, în acest moment, nu vede varianta colaborării cu PSD și AUR - „vreau să știu că facem tot ce ține de noi să reparăm coaliția și asta vom face începând de mâine”.

„Vom avea în seara asta o discuție în Biroul Național și pentru a stabili pașii începând de mâine. Mâine vom discuta cu PNL și cu UDMR și, așa cum am spus, opțiunea noastră este refacerea acestei coaliții. Este un semn dat de președintele Klaus Iohannis care, iată, înțelege că țara trece printr-o perioadă dificilă, suntem singurii care ne-am asumat desemnarea unui premier la consultările de astăzi, ceilalți nu au venit cu un premier.

Domnul Dacian Cioloș este un om cu experiență, și experiență europeană și experiență de prim-ministru. A mai fost o dată prim-ministru într-o perioadă complicată, așa cum știți. Poate să țină în mână un guvern de coaliție în niște momente complicate.

Am susținut toată luna de când a fost declanșată criza, de când premierul demis Cîțu a declanșat criza, am tot anunțat că opțiune noastră este refacerea coaliției. Această coaliție ar putea funcționa dacă ar fi condusă de un premier cu experiență politică. Am tot spus asta, am repetat, am venit cu un astfel de premier, astăzi, în fața partenerilor de coaliție și în fața românilor. Iată că avem și desemnarea, prima opțiune este să ne așezăm la masă cu dânșii, și cu PNL și cu UDMR, mâine, să vedem în ce condiții putem reface această coaliție.

În momente complicate pentru români e nevoie de responsabilitate din partea oamenilor politici, momentele astea fac diferența dintre oamenii politici și oamenii de stat. Așa cum noi ne-am asumat cu curaj să venim cu o propunere de premier, ne așteptăm ca dânșii să dea dovadă că sunt responsabili pentru viitorul țării și pentru viața fiecărui român și să refacem această coaliție. Cred că vremea declarațiilor s-a terminat pentru că oamenii nu mai au răbdare. Trebuie refăcut acest guvern, trebuie revenit în parlament și trebuie să trecem acest guvern, să-l învestim cu puteri depline pentru a trece de această perioadă complicată”, a spus Ionuț Moșteanu, într-o intervenție telefonică la Digi24.

Întrebat dacă ar fi posibilă și negocierea cu PSD sau AUR pentru susținerea guvernului, Moșteanu a răspuns: 

„Să vedem ce se întâmplă cu negocierile cu PNL și UDMR și apoi vom decide împreună cu colegii din Biroul Național ce pași facem în continuare, va trebui să convocăm și un comitet politic, vor fi niște decizii luate în organismele statutare ale partidului. Prima opțiune și cea corectă pentru România este să refacem această coaliție stricată de premierul Florin Cîțu

Eu, în momentul ăsta nu văd varianta asta (n. red. – a unei colaborări cu PSD și AUR), vreau să știu că facem tot ce ține de noi să reparăm coaliția și asta vom face începând de mâine”.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...