Relație tensionată între premier și Liviu Dragnea

Data actualizării: Data publicării:
171012_PSD_06_INQUAM_Photos_Octav_Ganea tudose dragnea
Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

Ruptura dintre premier şi preşedintele partidului care l-a pus în funcţie devine tot mai evidentă, chiar dacă ei se străduiesc să salveze aparenţele. Dovadă - momentele în care nu au reuşit să se pună de acord asupra programului de guvernare. Cabinetul Tudose nu şi-a asumat reforma justiției, de pildă, adică exact motivul pentru care Sorin Grindeanu a fost obligat de propriul partid să plece de la Palatul Victoria.

Ruptura a devenit vizibilă la începutul lui octombrie. Premierul a spus în direct la televiziune că nu se înţelege bine cu preşedintele partidului. Şi-a pus demisia pe masă la şedinţa social-democraţilor şi a obţinut plecarea miniştrilor PSD cercetaţi pentru corupţie.

„La nivelul de implicare al anumitor structuri din partid pe activitatea guvernului, lucrurile trebuie clarificate”, spunea la 14 octombrie premierul Mihai Tudose.
„Am avut o întâlnire bună și necesară. O discuție lămuritoare”, spunea, la rândul său, liderul PSD, Liviu Dragnea.

O lună mai târziu, liderii Partidului Social-Democrat adoptau o rezoluţie împotriva aşa-numitului stat paralel, care, spun ei, încearcă să distrugă PSD-ul. Premierul a fost prezent la şedinţă, dar şi-a spus părerea despre noul duşman câteva zile mai târziu.

- Din punctul de vedere al premierului, v-aţi lămurit ce înseamnă statul paralel?
- Nu înţeleg conceptul, sincer! a declarat premierul la 23 noiembrie.

„Din câte ştiu eu a fost votată de toată lumea”, a venit replica din partea liderului PSD.

Acum câteva zile, era din nou vizibil să premierul merge pe alt drum. Făcea un tur de forţă la Parlament, unde se întâlnea cu senatorii şi deputaţii partidului în absenţa liderului Dragnea. A aruncat ironii la adresa ideii de miting de susţinere pentru PSD şi critici pentru Gabriela Firea care avea de gând să organizeze un târg cu colinde de Crăciun în Piaţa Victoriei, în locul unde se adună contestatarii puterii.

„Nu cred că este cea mai inspirată decizie. În primul rând, spuneți-mi cum ajunge omul acolo, că nu prea sunt treceri de pietoni. Mai mult se şi interpretează, am înţeles că se face târg ca să nu mai vină nu ştiu cine. Nu, domnule!”, spunea premierul la 30 noiembrie.

24 de ore mai târziu, colegii de partid îi transmiteau premierului un mesaj. Gabriela Firea şi Liviu Dragnea participau împreună la un eveniment dedicat zilei naţionale. Ei nu au apărut la parada militară de la Arcul de Triumf, unde premierul a fost alături de preşedinte.

Datele „divorțului”:
- 9 octombrie - CEX PSD
- 23 noiembrie 2017 - Nu recunoaşte "statul paralel"
- 27 noiembrie - Discuţii cu parlamentarii PSD în absenţa lui L.Dragnea
- Ironii despre mitingul PSD
- 30 noiembrie - critică primarul Capitalei
- 1 Decembrie - alături de K.Iohannis la parada militară

Citiți și:  Gabriela Firea, în război deschis cu premierul Tudose

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poți refuza accesul în apartament pentru verificări? Ce prevede legea
Digi FM
Alex Dobrescu, aflat în închisoare, declarații surprinzătoare despre relația cu Cristina Cioran: „Nu s-a...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum trăiesc astăzi cei 11 copii ai lui Bob Marley. Unii au devenit staruri mondiale după moartea artistului
Film Now
Prima imagine din „The Resurrection of the Christ”. Mel Gibson: E mai mult decât un film, este misiunea mea...
Adevarul
Scene cutremurătoare în Portugalia: doi copii de 4 și 5 ani, abandonați de părinți într-o pădure. Le-au lăsat...
Newsweek
Casa de Pensii, în corzi. Pensionarii câștigă procese în instanță pe bandă rulantă. Se judecă 360 spețe pe zi
Digi FM
Ploi torențiale şi vânt puternic în România până sâmbătă seara. Ce zone sunt vizate de noua informare emisă...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Cât de des ar trebui, de fapt, să îți speli pijamaua. Dacă ai piele sensibilă sau probleme dermatologice...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Antonio Banderas, reacție fermă după zvonurile privind probleme financiare: „Sunt foarte bine!” Cum justifică...
UTV
Vedetele din România au atras privirile la Cannes 2026. Mădălina Ghenea și Andreea Esca au strălucit pe...