Sari la conținut

Replica președintelui în scandalul Codului silvic: Ideea a fost plantată în spațiul public doar pentru că sunt etnic german

Preşedintele a subliniat că este împotriva defrişărilor ilegale şi că speră ca noul Cod Silvic să limiteze acest fenomen.

„Ideea că eu fac lobby pentru o companie austriacă e o idioţenie totală. Ideea a fost plantată în spaţiul public doar pentru că eu sunt de origine germană, deci cumva şi austriacă. Problema defrişărilor ilegale există, eu sunt strict împotriva acestui fenomen. (...) Faptul ca tineri protestează împotriva fenomenului mi se pare un demers legitim pe care îl susţin şi sper că vom reuşi să schimbăm legea”, a declarat președintele în interviul pentru ARD.

În urmă cu o săptămână, premierul Victor Ponta i-a acuzat pe liderii PNL că au avut întâlniri cu reprezentanţii companiei austriece pe tema Codului silvic, iar apoi l-au dezinformat pe preşedinte. Ulterior, Klaus Iohannis a spus că premierul va răspunde dacă acuzaţiile sunt false. Codul silvic este la Camera Deputaţilor, după ce şeful statului a trimis actul normativ la reexaminare.

Scandalul „Lobby pentru Schweighofer Holzindustrie”. Acuzații și explicațiile politicienilor