Reversul medaliei. Laszlo Tokes, decorat de Ungaria pentru meritele în Revoluția de la Timișoara

Data publicării:
agerpres 7713903 laszlo tokes 07 09 2015-1

FOTO: Agerpres

Motivele acordării distincției sunt similare cu cele ale decorării cu Ordinul Steaua României în 2009.

Ordinul de Onoare al Ungariei i-a fost acordat de către președintele Janos Ader, la propunerea premierului Viktor Orban, și "recunoaște curajul, demnitatea umană și meritele lui Tokes în declanșarea Revoluției de la Timișoara care a condus la căderea dictaturii comuniste și a deschis drumul către libertate pentru România și maghiarii din Transilvania în 1989", menționează MTI.

Laszlo Tokes a pierdut definitiv distincția "Steaua României în grad de cavaler", primită în anul 2009 de la președintele Traian Băsescu pentru meritele sale în Revoluția din 1989, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a respins, la 25 februarie, recursul europarlamentarului față de decizia prin care Curtea de Apel București confirma, în 2014, legalitatea măsurii de retragere a distincției.

Pe 20 noiembrie 2013, Consiliul de Onoare al Ordinului Național "Steaua României" a decis, cu cinci voturi pentru și o abținere, retragerea distincției acordate europarlamentarului Laszlo Tokes.

Principalul motiv al retragerii a fost că, în data de 27 iulie 2013, Laszlo Tokes i-a cerut premierului Ungariei, Viktor Orban, la lucrările Universității de Vară Balvanyos, ca împreună cu Guvernul pe care îl conduce să construiască "un sistem de cooperare națională", astfel încât să ofere "protectorat" Transilvaniei, "așa cum a făcut Austria cu Tirolul de Sud".

Citiți și: 

Reacția lui Laszlo Tokes după retragerea ordinului Steaua României

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
400 de radare fixe schimbă regulile pe șoselele din România. Drumurile pe care vor fi montate camerele care...
Digi FM
„Inima mi-e mult mai ușoară acum”. Doi muncitori au fost salvați dintr-un tunel, după o săptămână de la...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cât o costă pe Andreea Bănică începutul școlii. A dat 700 de lei pe manuale: "Dacă îmi permit să-i țin la...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
George Clooney și-a ipotecat casa și s-a plătit cu doar 1 dolar pentru a face un film. Dezvăluiri despre...
Adevarul
Victor Ponta, la „Interviurile Adevărul”, despre întârzierea formării Guvernului: „Cât mai putem ține România...
Newsweek
Ce trebuie să facă pensionarii care vor să recupereze CASS la pensie? Judecătorii decid dacă dau banii înapoi
Digi FM
Cristina Spătar, sinceră despre problemele de sănătate. Cântăreața a intrat în depresie: „Am văzut cada plină...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Legătura neașteptată dintre gingii și creier. Boala gingivală poate accelera îmbătrânirea unei zone esențiale
Digi Animal World
Creatură uriașă, surprinsă lângă o plajă din New York. Manta de aproape 8 metri a apărut chiar în apropierea...
Film Now
Sandra Bullock, declarație rară despre viața amoroasă, la trei ani de la moartea iubitului. Ce i-a spus fiica...
UTV
Mihai Bobonete a dezvăluit de ce a concediat bona copiilor săi: „A treia oară a recunoscut”