Alfred Simonis, preşedinte interimar al Camerei Deputaţilor, după demisia lui Marcel Ciolacu. Cine sunt noii vicepreședinți

Data actualizării: Data publicării:
Marcel-Ciolacu-CDep
Marcel Ciolacu a părăsit funcția de președinte al Camerei Deputaților după ce a fost desemnat premier. Foto: Facebook / Marcel Ciolacu

Camera Deputaţilor s-a reunit joi, la ora 11:00, pentru a vacanta postul de preşedinte al forului, după demisia din această funcţie a lui Marcel Ciolacu, desemnat prim-ministru. De asemenea, deputații au votat noi vicepreședinți ai forului legislativ și președintele interimar.

ACTUALIZARE Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a decis joi, numirea lui Alfred Simonis în funcţia de preşedinte interimar al Camerei.

Totodată, Ciprian Constantin Şerban, care a demisionat anterior din funcţia de vicepreşedinte al Camerei, a fost numit lider al grupului deputaţilor PSD.

ACTUALIZARE Plenul Camerei Deputaţilor a vacantat joi, postul de preşedinte al forului legislativ, după demisia lui Marcel Ciolacu începând cu data de 14 iunie, care a fost desemnat prim-ministru.

„Luăm act de încetarea calităţii de preşedinte al Camerei şi de membru al Biroului permanent a lui Marcel Ciolacu”, a precizat preşedintele de şedinţă, Daniel Suciu, potrivit Agerpres.

Deputaţii au votat, apoi, vacantarea postului de preşedinte al Camerei, fiind înregistrate 215 voturi pentru şi 2 abţineri.

De asemenea, plenul a luat act şi a vacantat două posturi de vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, după demisiile lui Ciprian Constantin Şerban (PSD) şi a lui Claudiu Florin Roman (PNL), înregistrându-se 223 voturi pentru, 14 contra şi 2 abţineri.

Totodată, Lucian Bode (PNL) şi Alfred Simonis (PSD) au fost aleşi, cu 221 voturi pentru şi 18 contra pe cele două funcţii de vicepreşedinte al Camerei.

Știrea inițială

Potrivit deciziei Biroului permanent, plenul va vacanta şi două posturi de vicepreşedinte al Camerei, după ce Florin Roman (PNL) şi Ciprian Şerban (PSD) şi-au prezentat demisiile, scrie Agerpres.

După vacantarea celor trei funcţii din Biroul permanent, plenul Camerei urmează să procedeze la numirea, prin vot secret, în posturile de vicepreşedinţi, a lui Alfred Simonis, propus din partea grupului PSD, şi a lui Lucian Bode, propus din partea grupului PNL.

Nicolae Ciucă, președintele PNL, a anunțat miercuri că Lucian Bode se va ocupa mai mult de activitatea politică a partidului și că nu va face parte din Guvernul Ciolacu.

Conform unor surse parlamentare, Alfred Simonis, odată numit în funcţia de vicepreşedinte al Camerei, va fi desemnat preşedinte interimar al forului legislativ.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...