Subprefectul Capitalei, Diana Artene, îl înlocuiește pe Toni Greblă în funcția de prefect. Ministrul de Interne a semnat ordinul

Data publicării:
diana artene cu un dosar in mana
Diana Artene, subprefectul Capitalei, a preluat atribuțiile lui Toni Greblă. Foto: Facebook

Ministrul de Interne Lucian Bode a semnat joi ordinul pentru numirea actualului subprefect al Capitalei, Diana Artene, ca înlocuitor al lui Toni Greblă în funcția de prefect, după ce acesta din urmă a fost votat președinte al Autorității Electorale Permanente. Primarul Nicușor Dan spunea cu doar o zi înainte că nu se așteaptă la o colaborare bună în cazul în care Diana Artene preia funcția de prefect, pentru că „pune bețe în roate”.

„Prin Ordinul Ministrului afacerilor Interne nr. 44 din 29.03.2023, doamna Artene Diana - Anca, subprefect al municipiului București, a fost desemnată ca înlocuitor de drept al prefectului municipiului București. Atribuțiile prefectului municipiului București vor fi exercitate de doamna Diana - Anca Artene, până la ocuparea funcției de prefect, potrivit legii”, se arată într-un comunicat al Ministerului de Interne remis joi.

Funcția de prefect al Capitalei a devenit vacantă după ce Parlamentul a votat marţi numirea prefectului Toni Greblă în funcţia de preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente.

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, declara miercuri că nu are nicio aşteptare de la subprefectul Diana Artene, în cazul în care aceasta va prelua funcţia de prefect în locul lui Toni Greblă, spunând despre amândoi că „pun bețe în roate”.

„Nicio aşteptare (de la viitorul prefect - n.r.). Dacă se confirmă că o să fie doamna Artene... nu s-au ţinut, împreună cu domnul prefect Greblă, nu s-au ţinut decât de mărunţişuri şi de a ne pune beţe-n roate. Vă dau un singur exemplu: există o hotărâre de instanţă care spune că prefectul nu are atribuţii în a contesta în instanţă chestiuni care ţin de raporturi de muncă, adică sancţiuni disciplinare pe care primarul le dă sau transferuri sau lucruri din acestea şi continuă să atace în instanţă tipul acesta de acte. Acestea sunt chestiunile mărunte care ne pun beţe-n roate”, a declarat Nicușor Dan miercuri.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Ce pofte are Hailey Bieber de când este însărcinată: „Nu aveți voie să judecați”
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...