T. Băsescu: Am o problemă uriaşă cu PNL. Am fost umilit de oamenii aceştia groaznic, m-au trimis la garaj

Data publicării:
basescu fb maini-2

 

"Eu am o problemă uriaşă cu PNL. Este partidul care m-a suspendat în 2007, împreună cu PSD, în 2012 a fost susţinătorul suspendării. Ştim ce a însemnat anul 2012, România a fost împinsă înapoi la capitolul credibilitate cu 10 ani", a comentat Traian Băsescu, la Adevărul Live.

Potrivit şefului statului, "dincolo de calculul rece, politic", este o chestiune care ţine şi de personalitatea sa.

"Eu am fost umilit de oamenii ăştia groaznic. Eram preşedinte ales şi am fost trimis la un garaj, pentru că aveau ei interese. De ce? Ar fi avut o justificare dacă nu aş fi ştiut motivaţia. Şi în 2007 a pornit de la supărarea lui Tăriceanu că s-a arătat bileţelul prin care îmi cerea să îl ajut pe Patriciu (...) Şi în 2012, şi ostilitatea din 2009, de la alegeri, când toţi au fost împotriva mea la alegeri, au avut candidatul lor, lucrurile astea au fost datorită justiţiei, faptul că nu s-a putut negocia nimic legat de numiri în justiţie, legat de influenţă în justiţie", a spus Traian Băsescu, adăugând că el nu a practicat influenţa în justiţie.

Traian Băsescu a mai spus că "Iohannis a fost unul din exponenţii acestor mişcări împotriva consolidării statului de drept, iar acum are în spate exact unul dintre cele mai agresive partide, PNL, în loviturile pe care le-a primit statul de drept" în timpul mandatului său.

El a mai spus că "Iohannis era pe scenă la Iaşi cu Varujan Vosganian şi cu Chiuariu lângă el".

"Ce să cred eu despre oamenii aceştia? De ce mi se cere mie, că am fost atât de călcat în picioare de oamenii ăştia, să votez cu ei, să anunţ că votez cu ei? Mi-e foarte greu să o fac. Mi-e la fel de greu să o fac cum îmi este greu să mă gândesc măcar că aş putea să îl votez pe Victor Ponta, dar, până la urmă, am şi eu dreptul la opinie, la decizia mea", a mai mărturisit Băsescu.

Întrebat ce va face în turul al doilea, Traian Băsescu a răspuns: "O să văd. Să ajungem acolo".

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Motivul pentru care Mihai Mărgineanu și soția lui au fugit în Spania: Nici nu știi ce să zici: ”Mulți...
Pro FM
Hailey Bieber e însărcinată și are deja o burtică proeminentă. Modelul și Justin Bieber au anunțat că vor...
Film Now
Chris Hemsworth, dezvăluiri despre rolul interpretat în „Furiosa”, prequel al filmului „Mad Max: Fury Road”...
Adevarul
Alina Kabaeva, „olimpica lui Putin", primele declaraţii după despărţire: „Dacă îți spune conducerea să nu te...
Newsweek
VIDEO 26 de țări contra Chinei, care a izolat Taiwan cu avioane de luptă. Distrugător SUA, implicat
Digi FM
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a fost operat...
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit...
Film Now
Hugh Grant a înșelat-o cu o damă de companie, dar i-a rămas prieten apropiat. Elizabeth Hurley, sprijinită de...