Sari la conținut

Traian Băsescu: Întâlnirile mele cu Victor Ponta, în care el e ca un pisicuț caraghios, sunt un deliciu

Preşedintele s-a referit la informaţia privind întâlnirea pe care ar fi avut-o cu Klaus Iohannis, la reşedinţa sa, precizând că este o dezbatere publică „ridicolă”, pe care „nu o va spulbera”.

„Nu vreau să creez un precedent, pentru ca mâine să mă întrebe: "Păi ne-ai spus cum a fost cu Iohannis, spune dacă celălalt a fost". Este problema de credibilitate a lui Iohannis, să fie sau nu crezut. Eu nu voi spune niciodată şi nici SPP-ul nu va spune, vreodată, pentru că se distrug evidenţele după 24 de ore, cine a intrat la preşedinte în casă. După 24 de ore nu mai puteţi obţine nicio informaţie, de pe evidenţele oficiale, ale SPP-ului", a explicat Traian Băsescu.

Despre o „apropiere” de Klaus Iohannis, la un moment dat, Traian Băsescu a spus că nu doreşte să intre în niciun fel de „declaraţii care să creeze prejudicii cuiva cu privire la relaţiile pe care le are, cu excepţia lui Victoraş Ponta”.

Preşedintele l-a atacat din nou pe Victor Ponta şi a spus că premierul se foloseşte de „ura împotriva lui Traian Băsescu” drept temă pentru a câştiga alegerile prezidenţiale. Şeful statului l-a avertizat pe premier că această strategie electorală se va întoarce împotriva şefului guvernului.

„În ceea ce îl priveşte, am relaţii oficiale, şi deşi nu am să vă spun dacă a venit cineva, fie el şi Iohannis, la mine acasă, am să vă spun că întâlnirile mele cu Victor Ponta, în care el e ca un pisicuţ caraghios, sunt un deliciu şi vă asigur că are tupeu maxim, făcând un caz din posibila vizită a lui Iohannis la mine acasă", a declarat Traian Băsescu.

Dacă voi mai produce înregistrări cu Victor Ponta, îl veţi considera penibil”, a mai spus președintele.

Șeful statului a precizat că, în principiu, nu va face publice aceste înregistrări, dar, dacă „îl va obliga prin atitudine publică”, o va face. Traian Băsescu a mai spus că premierul Ponta este „de o lipsă de caracter incredibilă”.

Pentru prima oară, Președinția a făcut publică, luna trecută, înregistrarea video a discuției de la Cotroceni pe care a avut-o cu premierul Victor Ponta și ministrul de Finanțe, Ioana Petrescu. Șeful statului îi convocase la Cotroceni pentru a-i prezenta sursele din care va fi acoperit la buget deficitul pe care îl va produce reducerea CAS-ului la angajatori. Gestul președintelui a fost făcut după ce premierul a declarat public că Traian Băsescu a umilit-o pe ministrul Petrescu, iar Traian Băsescu a dorit să arate că este o acuzație nefondată