Traian Băsescu, la discuții cu liderii PMP. Președintele s-a întâlnit cu politicieni din PDL și Mișcarea Populară

Data publicării:
base-8

A fost prezent şi fostul premier Emil Boc, care însă a refuzat să spună dacă intenţionează să se înscrie în noul partid.

Preşedintele Traian Băsescu a venit însoţit de primarul Clujului, Emil Boc. A făcut fotografii cu cei prezenti şi apoi s-au aşezat la discuţii. Care nu au fost însă lipsite de divergenţe după cum a declarat Elena Udrea.

„A fost o seară între prieteni, între oameni care au lucrat împreună, care vor mai lucra împreună, am avut şi divergenţe de opinii, unii au spus că Mişcarea Populară va veni la guvernare din 2016, eu am susţinut că din 2014 de la finalul anului”, a spus Elena Udrea.

Primarul Clujului Emil Boc a evitat să spună dacă se înscrie în Partidul Mişcarea Populară. „Nu știu, aveți răbdare”, a răspuns fostul premier când a fost întrebat dacă se va alătura PMP.

Prezent şi el discuţii, primarul democrat liberal din Turda pare însă mai hotărât.

Rămânem în PDL aşa cum s-a stabilit de când e lumea, aşa cum am declarat, deci nu s-au discutat probleme privind diferenţierea celor două formaţiuni politice”, a precizat Tudor Ştefănie, primarul municipiului Turda.

Partidul Mişcarea Populară a fost înregistrat oficial pe 29 ianuarie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...