Sari la conținut

Unde e Dacian Cioloş? Dezvăluiri despre viitorul politic al Platformei 100

Vlad Voiculescu a vorbit la Digi24 despre Platforma România 100, despre organizarea prezentă şi planurile de viitor ale acestei mişcări politice.

Platforma 100 e o mișcare politică, asta a spus Dacian Cioloș de la început, care își propune să construiască o alternativă pentru guvernarea actuală. O alternativă trebuie să aibă o componentă politică, deci cu siguranță din mișcarea Platforma 100 veți vedea o parte politică care va candida la alegeri. La următoarele alegeri”, a declarat Vlad Voiculescu la emisiunea „În faţa ta”.

Întrebat la care alegeri viitoare se referă – prezidenţiale, locale, parlamentare – fostul ministru din guvernul tehnocrat a precizat că „platforma e o mișcare politică, care va și o componentă politică în sensul de partid politic”.

„Această mişcare politică va avea o componentă politică. Dacă aceasta va fi un partid propriu, dacă va fi o coaliție... , dar va fi o alternativă la PSD”, a spus Voiculescu.

Totodată, întrebat unde este Dacian Cioloş în această organizare politică, fostul ministru a răspuns: „ Dacian Cioloș e aici. În Platforma 100 și el contruiete împreună cu noi, noi pe care ne vedeți relativ des, față de opoziție, cred că ne puteți lua în seamă. Dacă vă uitați la luările noastre de poziţie veți vedea că sunt cel puțin relevante”.

Fostul ministru a subliniat că nu ar reveni la MS sau în altă parte fără „o mică armată, fără un plan atât de concret încât în primele 6 luni să poți să faci o reformă reală”.

În acest context, Voiculescu a adăugat că exact asta face Platforma România 100 – un plan la care se lucrează.

„Dacă vrem să lucrăm serios și să facem un plan și o armată pentru a avea o alternativă reală să ducă România acolo unde merită și să aducă românii la potențialul lor, pentru asta e nevoie de muncă și asta facem noi acum.”, a conchis Vlad Voiculescu.