Sari la conținut

Va fi sau nu păstrat Achim Irimescu la Ministerul Agriculturii?

Prim-ministrul spune că urmăreşte această problemă, dar că întârzieri la plata subvenţiilor au fost în toate statele membre.

Dacian Cioloş: „Să am o discuţie cu dânsul şi voi lua o decizie în perioada imediat următoare după evaluarea pe care o să o fac eu. Chestiunea asta a subvenţiilor în agricultură e în atenţia mea înainte de a avea această moţiune. Şi acolo a existat o întârziere pe de o parte - care a existat în toate statele membre - de plată a subvenţiilor pentru că e primul an în care se aplică noua politică agricolă şi deciziile privind calendarul de plată au depins şi de rapiditatea cu care s-au luat sau nu anumite decizii de repartizare a fondurilor pentru agricultură în anul trecut”.