Sari la conținut

Victor Ponta: M-am gândit la demisie. Tăriceanu ar putea fi un înlocuitor

FOTO: Mediafax Foto

Ponta a fost întrebat, într-o emisiune TV, dacă s-a gândit în această perioadă la demisie.

„Sigur că da, cum să nu. Este o gândire foarte concretă, m-am gândit în felul următor: la partid, PSD, am găsit imediat o formulă prin care cei aflaţi acum la conducere - Rovana Plumb, ceilalţi colegi ai mei - pot foarte bine să conducă din punct de vedere politic partidul, mai ales că, practic din toamnă, începe pregătirea pentru alegerile locale, apoi pentru cele parlamentare. La Guvern, lucrurile stau în felul următor: în primul rând, nu că sunt de neînlocuit, nimeni nu e de neînlocuit, dar sunt nişte proiecte pe care le-am pus în aplicare şi pe care trebuie să le duc la bun sfârşit", a arătat premierul, citat de Mediafax.

„În al doilea rând (...), eu am fost votat, împreună cu Crin Antonescu, ca să guvernăm, dar am fost şi votaţi ca să nu mai ajungă ăia pe care i-am dat jos, adică Ungureanu, Predoiu, Boagiu, Ialomiţianu, toată gaşca. Păi, eu, dacă îmi dau demisia de la Guvern, înseamnă că dau ţara celor care au distrus-o înainte. Şi după aia ce facem, iarăşi venim şi muncim trei ani jumate ca să dăm înapoi oamenilor pensiile, salariile, TVA, toate celelalte lucruri... aia ar fi o trădare, categoric, a celor care m-au votat", a mai spus Victor Ponta.

Solicitat să precizeze dacă ar putea să se retragă din funcţia de prim-ministru dacă ar fi propus altcineva din coaliţie, el a menţionat: „Voi susţine întotdeauna pe cineva care a candidat ca USL şi care pune în aplicare ceea ce a promis USL”.

De asemenea, Ponta a fost solicitat să dea un exemplu de persoană pe care ar susţine-o în condiţiile în care el s-ar retrage. „Da, Călin Popescu Tăriceanu, dar nu e un secret, am spus-o anul trecut. Nu vreau să înceapă speculaţiile din chestia asta, domnul Tăriceanu e preşedintele Senatului, un preşedinte de Senat foarte bun şi foarte onorabil pentru România”, a menţionat el.

„Să nu credeţi că am ajuns la concluzia că numai eu pot să fiu prim-ministru, nu, nici vorbă de aşa ceva. Dar predarea pe tavă către cei care au distrus România înainte de 2012 a Guvernului, da, cred că ar fi o trădare a celor care au crezut în USL şi a celor care ne-au votat. Şi dacă cei care sunt acum în PNL au trădat, e păcatul lor, al meu nu, eu m-am ţinut de cuvânt", a mai spus Ponta.