Victor Ponta: Povestea cu şapte state care s-ar opune aderării României Schengen nu există

Data publicării:
ponta 20guvern 20gov 20ro-52862

„Nu există aşa ceva. Nu aveţi cum să ştiţi nici măcar de două. Când vorbim de poziţia unor ţări ale Uniunii Europene, nu putem să vorbim aşa, după bârfe la colţul străzii. Eu ştiam de o anumită reţinere a Germaniei, dar nu am vorbit niciodată în public despre acest lucru până când ministrul de Interne german, pe care îl apreciază foarte tare domnul preşedinte Băsescu, nu şi-a spus o poziţie oficială”, a declarat premierul, luni, într-o emisiune televizată.

„Povestea asta cu şapte state...va fi greu de dumirit la cine se referă preşedintele şi mă bucur că nu le-a individualizat, că eram într-o situaţie ridicolă. Când vorbim de lucruri importante pentru România, iar ajungem la bârfe şi la datul la gioale românesc", a adăugat Victor Ponta.

El a ţinut să precizeze că autorităţile române nu au niciun fel de poziţie din partea niciunui alt stat membru care să spună că ar utiliza dreptul de veto şi că Germania este singura care şi-a exprimat această intenţie.

Germania este singura țară care ar fi votat împotriva României. Dacă s-ar fi ajuns la vot, ar fi fost încă șapte state împotriva României din cauza raportului MCV”, declarase, tot luni, președintele Traian Băsescu, la Cotroceni.

Citiți și:

Corlăţean, despre Schengen: În cazul unei noi amânări, România ar putea să nu mai fie interesată

Schengen tulbură iar apele politicii românești. Președintele îi cere ministrului de Externe să-și retragă o declarație

Schengen. Germania amenință cu veto. Se teme că în România se vor obține vize contra șpagă

Veto pentru Schengen. România cere explicații și vrea menținerea subiectului pe agenda Consiliului JAI

România nu va cere să se pună pe ordinea de zi la JAI subiectul aderării

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita