Sari la conținut

VIDEO. Imnurile partidelor din România aparțin unor artiști care fac parte din alte formațiuni

După fuziunea PNL-PDL, care se va parafa simbolic la sfârșitul săptămânii viitoare, liberalii vor fi nevoiţi să cânte, să aplaude şi să danseze la viitoarele întruniri pe imnul foştilor rivali.

Ironia sorţii face însă ca melodia „Verde-nrourat", adoptată de PDL încă de pe timpul când facea parte din Internaţionala Socialistă, să fie compusă de un liberal. Cantaretul Mircea Rusu este autorul melodiei, pentru care s+a inspirat din folclorul bănăţean. Dar când PDL a făcut din acest cântec propriul imn politc, Mircea Rusu era liberal şi edil din partea PNL.

Nici liberalii nu stau mai bine. Chiar dacă Mircea Rusu promitea cu ani în urmă că „va compune un imn mult mai tare” pentru partidul său de suflet, autorul imnului liberal este de fapt Victor Socaciu, membru PSD. El a şi interpretat cântecul alături de liberala Dida Drăgan.

La stânga, social-democraţíi au optat pentru o soluţie mai neutră. Un imn cântat de un cor, în fapt o reinterpretare a „Odei bucuriei” compusă de poetul și istoricul german Friedrich Schiller, pe muzica marelui Ludwig van Beethoven. Amestecată cu Hora Unirii.

Muzica şi versurile îi aparţin cunoscutului cântăreţ Nicolae Furdui Iancu, membru PNL din 2002. El a şi interzis UNPR să folosească versiunea interpretată de el.

Nu însă şi melodia şi versurile, pentru că acestea provin din filonul popular ardelenesc. Imnul UNPR are şi un final schimbat faţă de varianta lui Furdui Iancu: lipseşte versul „Noi suntem urmaşii lui Traian”.