Sari la conținut

Presiune în creştere. Cine a cerut reexaminarea legii salarizării

Cadrele didactice şi procurorii solicită reexaminarea legii salarizării unitare, textul ajungând la preşedintele Klaus Iohannis după ce a primit girul Parlamentului.

Reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţămant (FSLI) au transmis, miercuri, preşedintelui Klaus Iohannis o scrisoare prin care îi solicită să ceară Parlamentului reexaminarea Legii salarizării, invocând faptul că ”personalul din învăţământ este poziţionat în partea inferioară a grilelor de salarizare”, iar majorările nu se aplică de la 1 iulie 2017, ”cum se prevede în Programul de Guvernare aprobat prin Hotărârea Parlamentului României nr. 1/2017”. Potrivit News.ro, tot miercuri, Federaţia Sindicatelor din Educaţie "Spiru Haret“, Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi - Învăţământ Preuniversitar, Consiliul Naţional al Elevilor şi Asociaţia Elevilor din Constanţa au solicitat preşedintelui şi premierului o întâlnire "de urgenţă” în care să discute despre problemele existente în sistemul de învăţământ, pentru a găsi "soluţii viabile şi responsabile”.

Ce spun procurorii

La rândul său, Asociaţia Procurorilor din România salută şi susţine demersul Consiliului Superior al Magistraturii, care a solicitat preşedintelui Klaus Iohannis să nu promulge Legea - cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în forma adoptată de Camera Deputaţilor şi să o retrimită Parlamentului spre reexaminare. Potrivit News.ro, membrii CSM au invocat că diferenţele dintre salariile procurorilor şi cele ale judecătorilor, în condiţiile noii legi, sunt semnificative.

Olguţa Vasilescu: "Chiar dacă o retrimite ea se va vota la fel"

Controversata Lege a salarizării unitare a fost adoptată de deputați, în ciuda nemulţumirilor sindicaliştilor, care au aflat că majorările întârzie. Liviu Dragnea spune că legea e bună şi că guvernul se ţine de promisiuni. Se întâmplă la o zi după anunţul care i-a inflamat pe sindicaliştii din Sănătate si Educaţie - ministrul Muncii a anunţat că medicii şi profesorii nu mai primesc integral majorările, ci în etape.

Luni, ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a declarat şeful statului nu are motive să retrimită Parlamentului legea salarizării unitare. "Chiar dacă o retrimite ea se va vota la fel. Singurul lucru care se poate întâmpla, dar pe care bănuiesc că nu îl vrea președintele României, este acela că nu se va mai aplica de la 1 iulie și noi credem că cei din administrația publică locală așteaptă deja această lege ca să intre pe noua grilă de salarizare, iar în ceea ce privește motivele de neconstituționalitate a legii cu exactitate ele nu există", a mai declarat ministrul, potrivit Agerpres.