Raed Arafat, după ce vaccinurile anti-COVID au ajuns în România: Asistăm la un moment istoric. De azi lucrăm pe două fronturi

Data actualizării: Data publicării:
Raed Arafat seful dsu cu masca de protectie
Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență Foto: Inquam Photos / George Călin

Secretarul de stat Raed Arafat a declarat vineri, la momentul intrării celor 10.000 de doze de vaccin anti-COVID în România, că este vorba despre un moment istoric, iar începând de astăzi „lucrăm pe două fronturi”.

„Asistăm la un moment istoric, care arată că lumea a găsit o soluție și pe care începem să o aplicăm. Toate țările UE împreună au reușit să nu dezamăgească cetățenii UE”, a spus Raed Arafat, la Vama Nădlac 2.

„Așa cum aici a intrat un camion cu vaccin, așa a intrat în toate țările UE. A fost un efort imens, la care a participat inclusiv România”, a completat șeful DSU.

„Pentru noi este o speranță, este lumina de la capătul tunelului. Asta nu înseamnă că problema s-a rezolvat, că uităm de măsurile care sunt obligatorii - distanțare, masca, spălat pe mâini - este abia un început. De azi vom lucra pe două fronturi: de limitare a răspândirii SARS-CoV-2 și de vaccinare”, a afirmat secretarul de stat.

„Începerea vaccinării nu înseamnă că problema s-a rezolvat, începerea vaccinării nu înseamnă că ne relaxăm, începerea vaccinării nu înseamnă că scoatem masca”, a completat el.

La rândul său, doctorul militar Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare din România, a declarat că vaccinarea „este cea mai sigură și scurtă cale medicală prin care putem pune punct pandemiei”.

„Mă bucur să constat că există atâta interes pe tema vaccinării împotriva COVID, mă bucur că există dezbatere pe acest subiect. Acest lucru ne obligă să asigurăm demararea campaniei de vaccinare. Vaccinarea are loc în condiții de siguranță, ca fiecare cetățean să aibă acces atunci când va dori”, a completat medicul.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor : G.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...