Reacția ministrului Mediului, la ancheta Digi24.ro, despre dezastrul ecologic de la Brazi: Autorizația de mediu ar putea fi suspendată

Data actualizării: Data publicării:
ministrul Mediului, Costel Alexe
Foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Ministrul Mediului, Costel Alexe, a declarat, într-o intervenție în direct la Digi 24, că, dacă în raportul solicitat în urma anchetei digi24.ro despre dezastrul ecologic de la Brazi, vor fi constatate noi nereguli, „cu siguranță că sancțiunile vor fi mult mai drastice”, iar acestea pot merge până la suspendarea autorizației de mediu a societății comerciale care depozitează și incinerează, în incinta parcului industrial Brazi, deșeuri periculoase.

„Dacă în urma controlului cerut, raportul pe care îl voi primi va releva faptul că se confirmă aceste suspiciuni extrem de grave, vom analiza dacă e cazul să suspendăm autorizația de mediu”, a spus ministrul Mediului.

„Nimeni nu și-ar dori să trăiască în asemenea condiții inumane”, a spus ministrul Alexe, referindu-se la situația celor 8 000 de locuitori din zonă care se plâng zilnic de mirosurile insuportabile provenite de la incineratorul de deșeuri din incinta parculu industrial Brazi.

În legătură cu data la care vor pute fi cunoscute aceste prime rezultate ale controalelor cerute, ministru a spus că „speră” ca acestea să fie făcute publice „într-un timp cât mai rapid”.

„Nu aș putea să vă spun cât va dura misiunea de control, dar având în vedere că situația a ajuns la limita suportabilului, colegii trebuie să finalizeze într-un timp cât mai scurt acest raport”, a spus ministrul.

Zilele trecute, pe rețelele sociale au apărut mai multe imagini și poze cu fumul produs de incineratorul de deșeuri, precum și cu felul în care sunt depozitate și gestionate deșeurile în incinta parcului industrial Brazi.

La acest incinerator sunt arse, pe lângă deșeurile industriale, inclusiv „deșeuri medicale periculoase” care provin de la spitalele din Prahova, Buzău, Dâmbovița, Sibiu, Argeș și București. Incineratorul a fost inaugurat în 2011, o investiție de aproape cinci milioane de euro.

De asemenea, un raport, publicat în septembrie 2019, de către Institutul Național de Sănătate Publică (INSP), bazat pe datele furnizate de Centrul Național pentru Statistică și Informatică în Sănătate Publică din INSP, arată date îngrijorătoare în ceea ce privește „indicatorii de morbiditate și mortalitate” înregistrați în județul Prahova. În localitatea Brazi, rata de incidență a tumorilor maligne, la persoanele de peste 65 de ani, a înregistrat cea mai mare valoare „în județul Prahova și pe țară”.

Editor web: Mihnea Lazăr

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...