Regele Charles al III-lea s-a internat la spital pentru o operație la prostată. Înainte de intervenție, a vizitat-o pe Kate

Data actualizării: Data publicării:
regele charles se operează
Regele Charles a fost văzut vineri intrând în London Clinic, împreună cu regina Camilla. Colaj foto / surse foto: Profimedia Images

Regele Charles al III-lea, în vârstă de 75 de ani, a fost internat vineri la un spital din Londra pentru a fi operat de o hipertrofie benignă de prostată, a anunțat vineri Palatul Buckingham. Presa britanică scrie că regele a vizitat-o pe Kate înainte de intervenție, relatează AFP, preluată de News.ro.

„Regele a fost internat în această (vineri) dimineaţa la un spital londonez în vederea unui tratament programat. Majestatea Sa ţine să le mulţumească tuturor celor care i-au făcut urări în săptămâna care a trecut şi se bucură să afle că diagnosticul său are un impact pozitiv asupra sensibilizării faţă de sănătatea publică”, subliniază palatul.

Regele a fost văzut vineri intrând în London Clinic, împreună cu regina Camilla.

Prinţesa Kate, soţia prinţului William, se reface, în prezent, după o operaţie abdominală anunţată săptămâna trecută.

Presa britanică scrie că regele a vizitat-o pe Kate înainte să fie operat.

Această comunicare despre starea sănătăţii regelui - neobişnuită din partea monarhiei - are scopul să încurajeze depistarea acestei patologii, foarte frecventă la bărbaţii de o anumită vârstă şi în general lipsită de gravitate.

În lipsa unui tratament, ea poate antrena o deteriorare treptată a funcţionării vezicii urinare şi infecţii urinare.

Acest demers a fost încununat cu succes, iar în 48 de ore site-ul serviciului britanic public de sănătate NHS a fost vizitat de 26.000 de ori, faţă de o medie de 1.400 de vizite în zilele precedente.

Suveranul britanic are un program foarte încărcat - inaugurări, asociaţii de caritate sau vizite diplomatice în Germania, Franţa, Kenya, COP23 sau primirea unor lideri străini -, după decesul lui Elizabeth a II-a la 8 septembrie 2022.

Regina Camilla părea liniştită săptămâna trecută, anunţând că regele „este bine” înainte de operaţie.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri