Video „Să mă duc la ștrand. Ce fac, împuțesc apa aia?”. La ce soluții apelează bucureștenii care au rămas zile întregi fără apă caldă

Data publicării:
bucurestean care a ramas fara apa calda
Bucureștenii spun că s-au obișnuit să facă dușuri cu apă rece. FOTO: Captură video Digi24

În București, jumătate dintre apartamente au rămas fără apă caldă din cauza avariilor și reparațiilor la rețeaua de termoficare. Bucureștenii spun că s-au obișnuit să facă dușuri cu apă rece. În două sectoare, problemele se vor remedia abia peste o săptămână.

-  Ne ține așa în bătaie de joc.

-  Pun apă în cadă și aștept să se încălzească sau să mă duc la ștrand. Ce fac, împuțesc apa aia?

-  Am un termoplonjor mare pe care îl bag în cadă, îl bag în priză și fac cu ăla, dar plătesc la lumină de....

-  Ne spălăm cu apa aia rece să ne răcorim și nu e prea bine pentru organism. Înțelegem și greutățile care sunt, sunt instalații vechi și trebuiesc reparate.

De vină pentru avariile dese este vechimea conductelor de apă caldă, care depășește 50 de ani. Dar, în paralel, sunt lucrări masive de înlocuire a țevilor. Pentru că la soare temperaturile sar de 40 de grade Celsius, muncitorii se răcoresc cu apă din gențile frigorifice.

Din cauza reparațiilor, în Sectoarele 2 și 3 mii de blocuri nu vor avea apă caldă până pe 11 august.

-Aseară am fost să mă tund și am profitat. Cu ocazia asta m-am și spălat pe cap. E foarte greu, dat fiind și temperaturile. Plănuiesc să îi rog pe prietenii mei să mă primească pentru următoarea săptămână.

Avariile și lucrările de reparații din sistemul de termoficare au lăsat fără apă caldă peste 5.000 de blocuri din București. Una dintre spărturile de la conducte a fost atât de puternică, încât a afectat instalațiile de la CET Progresul.

Claudiu Crețu - director general Termoenergetica: „Începând cu 1 august CET Sud s-a oprit în revizie. Este o revizie normală, absolut necesară, în vederea pregătirii sezonului rece. S-a încercat preluarea sarcinii pe CET Progresul, dar au apărut câteva avarii. A pornit CET Grozăvești, însă nu putem ajunge în acest moment cu agent termic în Sectoarele 2 si 3. Până în 11 august vom reuși să acoperim în mare parte.”

Zilele acestea au început și reparațiile la căminul Releului, cel mai mare nod în care se intersectează conductele de apă caldă din Capitală.

Editor : B.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri