Lucrurile sunt încă în studiu în ceea ce privește imunizarea pacienților cu Covid. Este o boală pe care o cunoaștem doar de 6-7 luni și încă nu se știe cât de mult ne va putea proteja și un vaccin, atunci când va fi descoperit. De aceea, până la apariția vaccinului, ar fi mai important să găsim formule terapeutice care să se dovedească eficiente, să fie accesibile pentru toată lumea și mai ales care să poată fi administrate cât mai devreme în boală, pentru a nu se ajunge la forme grave, a explicat vineri seara, la Digi24, profesorul Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie și reprezentantul României la OMS.
„Identificarea persoanelor care au făcut seroconversie, adică au anticorpi, este o primă etapă. După aceea ne gândim cât durează această seroconversie, cât timp ai anticorpi. Și aici sunt mai multe teorii, care nu se referă doar la anticorpi în sine, la prezența anticorpilor, ci și la prezența celulelor pe care le numim „cu memorie”, adică celule care dacă vin în contact din nou cu acel virus generează un răspuns imun protector de natură umorală, adică anticorpi, sau chiar de natură celulară, un alt tip de mecanism”, a explicat profesorul Rafila. „Dar este foarte important că există aceste cercetări și sunt speranțe destul de mari, care se corelează și cu producerea de vaccin, pentru că vaccinul tot așa, acționează pe aceste mecanisme imune care duc la apariția unei protecții, care încă nu știm cât de lungă este, pentru că nici nu cunoaștem boala decât de 6-7 luni”, a adăugat el vorbind despre imunizarea persoanelor care se îmbolnăvesc de COVID.
Medicamente cu anticorpi
Profesorul Rafila este optimist că se va găsi un tratament pe bază de anticorpi. „Speranța că vom găsi inclusiv o terapie utilizând așa-numiții anticorpi monoclonali, adică anticorpi direcționați specific, sintetizați în laborator și direcționați exact împotriva acestui virus corona, există. Sunt laboratoare din Olanda, Israel și Statele Unite care fabrică astfel de anticorpi și sunt rezultate promițătoare”, a declarat medicul.
În Coreea de Sud au început testele pe voluntari pentru un medicament nou care să trateze COVID-19. Acesta se bazează pe un astfel de tratament cu anticorpi, care să atace proteinele din „coroana” virusului și astfel să-l împiedice să se atașeze de celulele organismului uman.
Transferul de plasmă
O altă posibilitate de tratament este terapia cu plasmă, dar este o terapie oarecum empirică în momentul de față, pentru că nu cunoaștem exact câți anticorpi are o persoană, ce cantitate, spune prof. Rafila. Terapia cu transfer de plasmă este folosită în câteva locuri ca o cercetare mai degrabă, însă ea este recomandată inclusiv în ultima versiune a ghidului de tratament realizată de Comisia de boli infecțioase a Ministerului Sănătății. Aici, însă, există o problemă: avem o cantitate limitată de plasmă și este important ca cei care au avut coroanvirus să meargă să doneze plasmă. O pot face la centrele de transfuzii, există o procedură în acest sens, a explicat Alexandru Rafila.
Remdesivir, un medicament scump, rezervat formelor grave de boală
Profesorul a mai ridicat o problemă. Așa cum există o cantitate limitată de plasmă, în România există și o cantitate limitată de Remdesivir, un medicament considerat eficient în tratarea cazurilor grave, ale cărui costuri sunt însă foarte ridicate.
„Trebuie să putem să administrăm formule terapeutice care se dovedesc eficiente cât mai devreme în boală, nu cât mai târziu, pentru că ați văzut, probabil, tratamentul cu Remdesivir este rezervat formelor grave, or dacă am putea să tratăm de la început - și la un cost care să fie acceptabil din punct de vedere al posibilităților - pacienții cu forme ușoare, atunci n-am mai ajunge la formele complicate. Lucrul ăsta e valabil pentru mai multe formule terapeutice și din păcate, formulele care-și dovedesc eficiența sunt limitate, adică nu există pentru toată lumea și atunci păstrăm pentru cazurile grave”, a arătat profesorul Rafila.
„Important este să găsim formula terapeutică - și cred că asta o să fie mai degrabă o posiblitate înainte de apariția vaccinului: să avem medicamente accesibile , eficace și care să fie administrate de la început, încât mortalitatea să se reducă foarte mult și implicit și teama oamenilor legată de această infecție”, a conchis el.
Editor: Luana Păvălucă