Sari la conținut

Mii de bolnavi, datori fără să ştie unei firme de echipamente medicale

Mii de bolnavi cu afecţiuni respiratorii din toată ţara au descoperit că sunt datori unei firme de echipamente medicale, abia după ce au pierdut procesele. Oamenii folosesc aparate de oxigen de la companie, iar chiria este decontată integral de stat. O mică sincopă între ziua când pacientul primeşte aparatul şi cea în care statul semnează contractul este imputată direct bolnavului. Pacientul află după ani de zile de datorie, timp în care penalităţile ajung la mii de lei.

Gheorghe Bojenescu are 86 de ani. În urmă cu patru ani a fost internat la Secţia de Pneumologie a Spitalului Militar Craiova şi diagnosticat cu astm broşic în formă gravă. Medicul specialist i-a recomandat un aparat care să-l ajute să respire.

Cristian Deloiu, prietenul pacientului: „(Firma aceasta v-a recomandat-o medicul?)...Nu, nu... (Dar medicul ce a spus?) ...La o firmă...sunt mai multe firme care se ocupă de... şi asta era trecută acolo pe aparat şi a luat numărul de telefon şi a luat legătura telefonică şi ei au venit la adresă”.

Reprezentanţii firmei au adus aparatul, dar şi contractul pe care l-au încheiat cu pacientul. Conform acestuia, Gheorghe Bojenescu trebuia să plătească chirie, un leu pe lună, restul cheltuielilor fiind decontate de CAS, adică 220 de lei pe lună.

Gheorghe Bojenescu, pacient: „Un leu pe lună. Eu mă duc şi plătesc în ianuarie pe tot anul...120 de mii ( lei vechi)..(.restul decontează CAS?)... 2 milioane şi nu ştiu cât ...că scrie acolo ...în aia... în decizie. Vine decizie de la CAS că plătesc ei şi eu îi fac copie şi o trimit la Iaşi, acolo”.

Anul trecut însă, Gheorghe Bojenescu a primit de la firmă o notificare prin care era anunţat că are o datorie de peste o mie de lei, acumulată în ultimii 3 ani şi care se aplicaseră deja penalităţi de 0,1 la sută pentru fiecare zi de întârziere. În total 2.000 de lei. Bătrânul a fost dat în judecată şi a pierdut procesul. A aflat asta de la reporterii Digi24.

Gheorghe Bojenescu, pacient: „...19 milioane... de lei vechi... (da...aveţi de plată....da). Şi eu când am văzut am căzut jos”

Nu e singurul caz. Firma a dat în judecată 1.992 de pacienţi din toată ţara aflaţi Cele mai multe sunt pe rolul instanţelor din Iaşi, unde firma de aparatură medicală are sediul central.

Cristina Vâlcu, purtător de cuvânt la Judecătoria Iași: „Pretențiile sunt începând de la un leu până 10.000 -15.000.”

Vasile Barbu, preşedintele Asociaţiei pentru Protecţia Pacienţilor: „Spun că nu li s-a aprobat dosarul de la Casa de Asigurări de Sănătate pentru a deconta şi atunci firma nu poate să încaseze banii de la casă şi atunci se îndreaptă cu o factură către pacient sau aparţinătorii care încheie contracte”.

Reprezentanţii caselor de asigurări de sănătate atrag atenţia pacienţilor să citească cu atenţie contractul şi să depună actele pentru decontare înainte de expirarea contractului.

Aurelia Rădoi, purtătorul de cuvânt al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Constanţa: „Ca să nu mai existe situaţii de genul acesta, ar trebui ca pacientul sau aparţinătorii pacienţilor să fie foarte atenţi în momentul în care ştiu că mai au o lună până la încheierea termenului de valabilitate a deciziei să vină la noi, să facă dosar ca să primească următoarea decizie în timp util şi să nu mai existe zile neacoperite de decizie”.

Pacienţii au cerut şi ei dreptate. La Protecţia Consumatorului şi la Casa de Asigurări de Sănătate.

Alexandru Hordilă, directorul Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor: „Au fost înregistrate un număr de 9 sesizări de la începutul anului față de operatorul economic în cauză. .... s-a constat doar într-o sigură situație încălcarea clauzelor contractuale, ceea ce a dus la aplicarea unei sancțiuni contravenționale de o mie de lei”.

Compania care închiriază aparate medicale de oxigen a intrat pe piața românească în 2005 şi are în prezent 9.500 de clienți cu afecțiuni respiratorii din toată ţara. Potrviti jurnalistului Cătălin Tolontan câteva mii de pacienţi au fost daţi în judecată unii chiar şi după deces după ce ecompania le-a impus penalităţi ce ajung la 40 la sută pe an. Reprezentanţii firmei nu au putut fi contactaţi pentru a lămuri situaţia.