Premieră în România. Robotul care omoară bacteriile din spitale

Data publicării:
BET Presents: 2017 Soul Train Awards - Red Carpet & Arrivals
LAS VEGAS, NV - NOVEMBER 05: Joe Jackson attends the 2017 Soul Train Awards, presented by BET, at the Orleans Arena on November 5, 2017 in Las Vegas, Nevada. (Photo by Paras Griffin/Getty Images for BET)

Autorităţile din România aruncă, în lupta cu infecţiile din spitale, un robot. Maşinăria a fost creată peste ocean, special pentru a lupta cu bacteriile periculoase. Costă 160.000 de euro şi primul spital european în care va ajunge va fi „Victor Babeş” din Capitală.

Nicoleta şi Paul Radu sunt convinşi că şi-au pierdut bebeluşul la scurt timp după ce a venit pe lume din cauza unei infecţii cu klebsiela luată în spital.

Un copil bine proporţionat şi sănătos a ajuns să piară din cauza unor neglijenţe. Infecţia care este în spital, dar nu vor să o recunoască”, spune Nicoleta Radu.

De abia dupa o săptămână i-au gasit klebsiela, infecţie de care au spus ca a luat-o de la mamă”, spune Paul Radu.

Și medicii recunosc că bacteriile din spitale sunt o problemă.

Infecţiile există peste tot. Şi în spitalul nostru şi în alte spitale. Aceste infecţii, din nefericire, există. Noi ne străduim să le ţinem cât mai bine în şah”, spune dr. Simin Florescu, directorul medical al Spitalului Victor Babeş.

În lupta cu bacteriile periculoase medicii apelează la un robot cu ultraviolete creat peste ocean.

„Robotul reuşeşte să elimine 100% infecţiile apărute în urma unei operaţii. În plus, bacteriile periculoase din spitale pot fi distruse în proporţie de 90 la sută. Dispare chiar şi clostridium difficile, cea mai frecventă bacterie întâlnită în spitalele româneşti. În 2002, în România, 13.000 de pacienţi au intrat în spital cu o boală şi s-au ales cu alta. 13 ani mai târziu nu se schimbase nimic. Iar în 2016, când s-au înregistrat ultimele raportări, numărul bolnavilor infectaţi depăşea 16.000”, relatează Mihaela Brazdeş, jurnalist Digi24.

Specialiştii spun, însă, că numărul real al românilor care s-au îmbolnăvit în unităţile medicale este mult mai mare, dar cred că managerii şi medicii se feresc să facă publice toate cazurile pentru că riscă să primească mai puţini bani.

Începând cu anii 1990, raportările nu au mai fost reale. Dacă vă uitaţi la anumite infecţii nosocomiale pare că suntem campioni în întreaga lume. Pare că avem cele mai puţine infecţii nosocomiale din lume. Lucru care e departe de realitate şi asta o ştie fiecare medic”, spune Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătăţi.

Spitalul Victor Babeş din Bucureşti va fi astfel fi primul din Europa unde în războiul cu bacteriile intervine inteligenţa artificială. Robotul costă 160.000 de euro.

„Într-un spital în general, dar mai ales într-un spital de boli infecţioase, contaminarea cu germeni a mediului înconjurător este unul dintre impedimentele principale ale asistenţei medicale de zi cu zi”, spune dr. Simin Florescu.

Robotul ar urma să ajungă în spitalul bucureştean la toamnă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...