Sari la conținut

Președintele Sanitas: Sunt medici care pot câștiga 20.000 de lei în prezent

Președintele Sanitas, Leonard Bărăscu, a declarat că în momentul de față medicii de urgență și personalul ATI pot ajunge la un salariu de 200 de milioane de lei vechi (n.red 20.000 de lei noi). Declarația sindicalistului vine în condițiile în care, duminică, Lia Olguța Vasilescu a spus că în 2018 salariile medicilor vor ajunge la 3600 de euro.

„La momentul ăsta, după ce s-a aplicat legea 250, dacă au și gărzi și sunt raportate se poate ajunge și la 200 de milioane de lei vechi pe lună. Cu cinci gărzi un medic care lucrează în ATI sau în urgență astăzi poate să atingă această sumă. Nu sunt sume exagerate. Dar sunt brute, în mână bănuiesc că va câștiga 120-130 de milioane.Iar un asistent medical câștigă undeva la 4000-5000 de lei. Doamna ministru nu știu dacă s-a referit la brut sau la net. Eu vă spun de lucruri care pot fi câștigate la brut pentru că există posibilitatea raportării la legea 250 și la gărzile pe care le fac”, a spus președintele Sanitas.

Leonard Bărăscu a adăugat că afirmațiile ministrului muncii se regăsesc parțial în draftul legii de salarizare pe care l-a văzut și Sanitas.

„E o promisiune, începem să ne apropiem de normalitate. Să sperăm că nu e numai promisiune. Din o primă vizualizare a acelui draft al legii salarizării în intențiile Ministerului Muncii se regăsesc o parte din aceste afirmații. În zona de urgență și de anesteziști, terapie intensivă, foarte important pentru un spital, se poate ajunge cu sporuri să se câștige această sumă pentru că ele depășesc 120 la suta ca și creștere procentuală, așa cum am văzut și cum ni s-a spus și se poate să ajungă la 3000-3600 pentru urgență și ATI”, a spus președintele Sanitas. 

Ministrul muncii, Lia Olguța Vasilescu, a declarat, duminică seară, într-o emisiune televizată, că, potrivit proiectului legii salarizării unitare, în anul 2018, salariile medicilor vor ajunge până la 3.600 de euro pentru un medic de la ATI. 

Vasilescu a mai spus că pentru legea salarizării lucrează cu specialişti care sunt în domeniu de dinainte de 1989.

„Lucrăm cu specialişti care încă înainte de 1989 au lucrat la legea salarizării unitare. Mulţi spun că legea de pe vremea lui Ceauşescu era de fapt cea mai bună, pentru că ştiai de unde pleci şi unde trebuie să ajungi la capătul carierei. Încercăm să aplicăm principiile bune din toate celelalte legi ale salarizării şi să o aplicăm”, a afirmat ministrul Muncii.