Sari la conținut

Tulburări psihice inspirate de personaje literare celebre

Cât de mult te prinde un personaj literar? Poţi ajunge să te identifici cu acesta? Este periculos? Există afecţiuni psihice inspirate de personaje literare celebre. Riscul dezvoltării unui astfel de sindrom, spun psihologii, poate să apară atunci când cititorul confundă atât de mult propria sa realitate cu realitatea personajelor din cărţi, încât are loc un schimb inconştient de identităţi. Psihologii Gabriel Cicu și Kerren Rosner au explicat cum poate influența lectura viața cititorului și ce tulburări psihice au fost inspirate de personaje literare celebre. 

„Citim o carte şi ne inspirăm din ea şi devenim ceea ce am citit. Asta de cele mai multe ori sunt acuzele părinţilor noştri: tu eşti aşa pentru că te-ai luat după ăla. Nu, de fapt e fals asta. E inversul”, a explicat psihologul Gabriel Cicu. 

 „Personajul Polly Ann de exemplu. Povestea este una pozitivă. Influenţa pe care poate să o aibă asupra cititorului poate să fie una pozitivă. Pentru că îndeamnă la optimism, îndeamnă să vezi partea pozitivă a lucrurilor, partea frumoasă a vieţii însă sindromul se adresează persoanelor care depăşesc această privire optimistă şi merg dincolo având impresia că totul se rezolvă de la sine şi că totul este bine fără să aibă conexiune cu realitatea”, a adăugat psihologul Kerren Rosner. 

Mai mult studii efectuate de cercetătoarea Lisa Libby de la Ohio State University din SUA au arătat că, în procesul lecturii, un cititor poate prelua asupra lui emoţiile şi trăirile unui personaj şi poate reacţiona ca şi cum ar fi, de fapt, experienţele personale. Fenomenul a fost denumit „experience-taking", adică o identificare exagerată cu personajele literare.

„Influenţa poate să fie de la zero până la ceea ce am putea să spunem extrema cealaltă şi s-o numesc tehnic identificare cu personajul. Ce înseamnă asta? Asta înseamnă în exprimare mai liberă regăsesc într-o operă de artă ceva foarte asemănător mie. Care de altfel, în condiţii de viaţă îmi este greu să le identific. Mi-e greu să le identific în sensul de a le pune un cuvânt clar. De exemplu tristeţe, sau gelozie, sau sărăcie, sau frustrare. Sunt sentimente pe care în principiu noi oamenii nu prea suntem învăţaţi să le identificăm. Şi atunci trăim nişte stări, nu ştim ce-i cu ele, ne bulversează şi „întâmplător" ne cade în mână o carte în care vedem negru pe alb clar o descriere pe care o simţim că este foarte asemănătoate cu a noastră. Şi în felul acesta, de fapt, identificăm ceva al nostru”, a spus psihologul Gabriel Cicu.

„În timp, au fost personaje care au avut un succes extraordinar la public. Au rămas în memoria colectivă şi atunci psihologul a putut să extragă nişte caracteristici ale acestui personaj şi ansamblul simptomelor şi ansamblul semnelor pe care acel personaj le are să le încadreze într-o anumită patologie sau într-o anumită tulburare sau pur şi simplu o personalitate de tip accentuat”, a adăugat psihologul Kerren Rosner.

Lewis Carrol și sindromul Alice

Sindromul Othello, de exemplu, sau sindromul Dr. Strangelove. În cazul tulburării inspirate de personajul lui Shakespeare, pacienţii sunt fixaţi obsesiv pe idei paranoide cu privire la fidelitatea partenerilor de viaţă. Tulburarea este supranumită gelozie morbidă, pacienţii fiind convinşi că sunt înşelaţi, cu toate că nu au nicio dovadă în acest sens. Sindromul Strangelove sau sindromul „mâinii străine" este inspirat de nuvela „Red alert" a scriitorului britanic Peter George şi este o tulburare care transformă mâna unui pacient într-un obiect străin.

„Scriitorii în general sunt foarte buni psihologi. Ei observă foarte atent şi intră în profunzimea personajului. Uneori se descriu chiar pe ei”, a explicat Kerren Rosner.

Este cazul lui Lewis Carrol, autorul celebrei cărţi „Alice în Ţara Minunilor". Despre faimosul romancier, psihiatrul britanic John Todd a scris în studiile sale că suferea de sindromul Alice, o tulburare neurologică care presupune halucinaţii vizuale privind dimensiunea propriului corp sau a obiectelor înconjurătoare. Cauzele, spun specialiştii, sunt fie prezenţa unei tumori pe creier, fie consumul de stupefiante.

Studiile realizate de experții în psihologie comportamentală de la Universitatea Ohio State au demonstrat că studenţii care au citit poveşti scrise la persoana întâi au resimţit un grad mai mare de identificare cu situaţiile personajelor literare.

Riscul dezvoltării unui sindrom de inspiraţie literară apare, însă, abia atunci când cititorul confundă atât de mult propria sa realitate cu realitatea personajelor din cărţi, încât are loc un schimb inconştient de identităţi: „pur şi simplu personajul te înlocuieşte", au concluzionat specialiştii.

 „Identific în cazuistică anumite sindroame care au legătură cu anumite personaje din literatură. Unul dintre ele este Madame Bovary de exemplu, genul de persoană care nu poate să trăiască în realitate, care caută permanent o viaţă iluzorie, o viaţă ideală, o viaţă pe care nu poate să o aibă şi permanent este nefericită. Aşa cum Doamna Bovary citea foarte mult şi tot timpul căuta în literatură ce nu găsea în viaţa ei reală. Aşa şi pacientele care se adresează la cabinet, uneori, uită să îşi trăiască viaţa lor, uită să observe ce este frumos şi bine în viaţa lor, alegând partea negativă sau ceea ce nu au, o dorinţă permanentă de a fi nefericite”, a explicat psihologul Kerren Rosner.

 „Ăsta este alt tip de fenomen, pierdutul în cărţi este aşa mai degrabă la prima strigare, este un fenomen de fugă, adică momentul în care mă pierd în carte, înseamnă că ceva din realitatea mea înconjurătoare nu-mi place. E abuziv, e traumatic, nu ştiu să gestionez etc, indiferent de ce nu-mi place ăsta. Adică nu e un moft, ci e o neputinţă. Şi atunci neputând să fac faţă vieţii, mă duc într-o zonă-n care mă simt liniştit, mă simt într-un oarecare control, nu mă simt la risc, asta înseamnă mă pierd în carte. Ăsta e un fenomen”, a adăugat psihologul Gabriel Cicu.

Literatura, ghid de înțelegere a psihismului

Pentru psihologi, literatura poate fi un ghid de înţelegere a psihismului, a modului în care anumite tipologii de personaje reacţionează în relaţiile interumane sau în situaţii limită.

„Ce mă ajută pe mine literatura, eu abordez psihismul omului sau ştiinţa psi-ului este o ştiinţă care vine din viaţă. Adică nu este o ştiinţă de laborator. Nu este cineva care s-a dus într-un laborator şi s-a apucat să meşteşugărească o ştiinţă. Este o observaţie foarte atentă şi dedicată a vieţii. Şi atunci aceste producţii literare sunt scrise tot de oameni. Noi numim asta în care un conflict intern este pus într-o operă de artă, noi numim asta sublimare. Şi este un mecanism sănătos. Asta înseamnă că mulţi artişti , oameni de cultură au găsit în ei această modalitate de a trăi propriile conflicte, propriile trăiri prin expunerea lor într-o operă de artă. Asta pentru mine o văd ca şi un alt caz. Nu e ceva negativ la adresa poeţilor, nu e o acuză. Dar învăţ din experienţa lor pe care ei o pun în carte ce înseamnă aceste mecanisme psihologice ale omului. Uite cum arată o frustrare de sărăcie, uite cum arată şi cum se mai poate manifesta o gelozie, uite cum trăiesc oamenii în lumea mare minciuna. Astea sunt experienţe care pe mine mă învaţă despre funcţionarea psihismului”, a explicat Gabriel Cicu. 

În anul 1889, atunci când Oscar Wilde a publicat „Portretul lui Dorian Gray", societatea a fost şocată de povestea personajului care şi-a vândut sufletul diavolului pentru a rămâne veşnic tânăr. Sindromul Dorian Gray, spun specialiştii în psihologie, poate avea repercusiuni grave asupra unui pacient care a pierdut deja simţul realităţii cu privire la felul în care arată. Preocuparea excesivă faţă aspectul fizic a dus, nu de puţine ori, la tragedii în lumea modelling-ului.

„Sindromul Dorian Gray este întâlnit şi la femei şi la bărbaţi cu toate că personajul este un bărbat. Sunt foarte multe femei tinere, care arată foarte bine, dar sunt excesiv de preocupate de cum arată şi de teama de a nu îmbătrâni, teama de a nu mai fi plăcute. Dacă această temere este limitată, se poate corecta. De asemenea se poate corecta şi dacă ajungem la o situaţie patologică. Pentru că putem identifica o tulburare dismorfică de exemplu. O persoană care trăieşte doar ca să se admire, să observe cum arată şi să cerşească în ochii celorlalţi admiraţia”, a spus Kerren Rosner. 

Lectura are efecte pozitive asupra performanțelor școlare

Potrivit unui studiu realizat de trei economişti de la Universitatea Padova, în care au studiat situaţia a 6.000 de bărbaţi născuţi în 9 state europene, există o corelaţie puternică între câştigurile obţinute de un adult şi faptul de a fi crescut înconjurat de cărţi, în copilărie. Existenţa cărţilor într-o încăpere îi încurajează pe cei mici să citească, lectura având efecte pozitive asupra performanţelor şcolare.

Pe de altă parte, susţin specialiştii, importantă este natura cărţilor la care cei mici au acces. Adesea, poveştile copilăriei afectează modul în care copiii privesc relaţiile dintre oameni. Sindromul Cenuşăreasa, denumit după personajul din basmul lui Charles Perrault, este un fenomen des întâlnit la copiii care au tendinţa să exagereze tratamentul inadecvat sau neglijarea din partea părinţilor.

„Dacă ne gândim la perioada copilăriei, avem foarte multe fenomene, de exemplu minciuna. Toţi copiii mint. Toţi oamenii mint. Şi atunci întâlnirea părintelui cu minciuna copilului e o întâlnire foarte grea. Pentru că noi plecăm de la premisa că minciuna e ceva greşit şi copilul n-ar trebui să. Şi atunci copilul simte să facă ceva, să mintă, nu este validată această trăire a lui personală, şi el rămâne cu ea într-un fe de conflict interior. Găseşte Munchausen, citeşte, vede acolo că ia uite, s-a şi scris despre asta, şi în felul acesta se linişteşte într-un fel. Dacă vreţi, ăsta este argumentul terapiilor de grup: mai văd că sunt şi alţii ca mine. Şi asta îmi dă o anumită linişte”, a spus psihologul Gabriel Cicu.

Personajul lui Barrie din Ţara de Nicăieri, faimosul Peter Pan, refuză să devină adult. Psihologii întâlnesc adesea, în cazuistică, persoane care prezintă simptomele afecţiunii care a luat numele celebrului personaj.

„Îl întâlnesc la adulţii foşti copii care au fost excesiv de răsfăţaţi, sau care au fost foarte neglijaţi de părinţi, nu din punct de vedere material, ci din punct de vedere afectiv. Ei au învăţat că a fi copil este foarte prielnic pentru că nu trebuie să-ţi asumi responsabilităţi. Foarte mulţi bărbaţi întâlnesc în cazuistică, în situaţiile de terapie de cuplu în care nu-şi asumă responsabilitatea în relaţia de cuplu. Doreşte încă să fie copil, doreşte să rămână la preocupările lui infantile, fără să înţeleagă că repercusiunile comportamentului lui şi lipsa lui de responsabilitate poate să dezbine şi poate să influenţeze negativ relaţia şi partenera”, a explicat Kerren Rosner.

În zilele noastre, termeni precum realitate virtuală, alter-ego, personalităţi multiple nu mai surprind pe nimeni. În spaţiul online, cel puţin, oricine poate prelua identitatea oricui. Să detectezi cât este ficţiune şi cât este realitate ţine de intuiţia sau educaţia fiecăruia.

„Realitatea este un concept foarte mare dar ce e aia realitate? E realitatea fiecăruia, e percepţia fiecăruia, e întâlnirea mai multor realităţi, e o negociere, e un conflict. Da, că apa e udă ştim cu toţii. Dar pentru dvs astăzi asta poate să însemne o bineţe, poate să însemne o răcorire, poate să însemne o spălare şi plin de vitalitate. Pentru mine poate să însemne tristeţe, depresie şi-mi tai venele. Care-i realitatea? Că apa e udă”, a concluzionat psihologul Gabriel Cicu.