Secretar de stat în Ministerul Sănătății: România va primi 1,3 milioane de doze de vaccin AstraZeneca până la sfârșitul lunii martie

Data publicării:
Cutii cu fiole de vaccin AstraZeneca pe un raft de frigider.
Cutii cu doze de vaccin AstraZeneca. Foto: Profimedia Images

România va primi aproximativ 1,3 milioane de doze de vaccin AstraZeneca până la sfârșitul lunii martie, a anunțat marți secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Andrei Baciu. Mai mult de jumătate sunt așteptate în luna februarie. 

„Cu privire la dozele de vaccin produse de către Pfizer BioNTech, până la sfârşitul lunii martie rămâne în jur de 2,5 milioane de doze. Cu privire la dozele produse de către compania Moderna, aşa cum ştim săptămâna trecută am fost anunţaţi de către compania Moderna că va exista o reducere de 20% în dozele livrate de pe parcursul lunii februarie, care însă vor fi recuperate până la sfârşitul lunii martie şi vorbim aici de un total de 430.000 de doze. Începând cu data de vineri mai avem un nou vaccin produs de către AstraZeneca, care, din estimările pe care le avem până în acest moment pentru februarie şi martie, României îi vor reveni 1,3 milioane de doze. Pentru luna februarie vom primi în jur de 800.000 de doze, cel mai probabil în trei tranşe”, a spus Andrei Baciu, citat de Agerpres.

Donație de vaccinuri către Republica Moldova 

Potrivit acestuia, donaţia celor 200.000 de doze de vaccin pentru Republica Moldova va fi făcută „cândva în viitorul apropiat”.

„Referitor la sprijinul pe care România îl acordă Republicii Moldova, săptămâna trecută a avut loc o vizită a delegaţiei României pe care am condus-o împreună cu ambasadorul României în Republica Moldova, domnul Daniel Ioniţă. Am avut întâlniri cu autorităţile Republicii Moldova cu privire la două chestiuni importante: experienţa României în pregătirea şi implementarea campaniei de vaccinare şi pe de altă parte sprijinul pe care România îl poate acorda atât prin donaţia celor 200.000 de doze care va fi făcută cândva în viitorul apropiat, însă această vizită de lucru a fost cu privire la sprijinul tehnic juridic pe care putem să îl acordăm în o mai bună pregătire în desfăşurarea şi implementarea campaniei de vaccinare în Republica Moldova”, a explicat secretarul de stat.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...